Aproape 50.000 de avize de muncă, emise în primele patru luni ale anului 2026
Inspectoratul General pentru Imigrări a emis, în primele 4 luni ale anului 2026, un total de 49.676 de avize de muncă pentru străini, cele mai multe fiind pentru lucrători permanenți, în contextul menținerii unui ritm susținut al solicitărilor din partea angajatorilor.
În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c., au fost emise 49.676 de avize de muncă pentru străini. Dintre acestea, 42.705 au fost eliberate din contingentul stabilit pentru anul 2026, iar diferența reprezintă avize emise pentru schimbarea angajatorului sau a funcției.
Cei mai mulți străini pentru care s-au emis avize din contingent au fost lucrători permanenți, categorie pentru care au fost emise 42.371 de avize.
Diferența avizelor din contingent a fost acordată pentru următoarele categorii:
– 171 de avize pentru lucrători sezonieri;
– 97 de avize pentru lucrători înalt calificați;
– 36 de avize pentru lucrători detașați;
– 31 de avize pentru lucrători ICT (persoane transferate în cadrul aceleiași companii), lucrători transfrontalieri și stagiari.
Pentru a sprijini angajatorii și mediul de afaceri, instituția menține un proces de lucru orientat spre eficiență și transparență, prin digitalizarea serviciilor și simplificarea etapelor de emitere a avizelor de muncă, în conformitate cu legislația în vigoare.



