ActualitateSanatate

Surprins de ceea ce poate oferi spitalul „Sfântul Sava” în materie de recuperare medicală după AVC

Este a doua oară când mă internez aici: prima oară, am venit în 2023, după un AVC (accident vascular cerebral), iar acum, după o căzătură, care mi-a creat mari probleme la șold. 

Prima oară, am venit în cărucior, acum am venit susținut de două persoane, într-o stare destul de rea medicală, în ambele cazuri.

Spre surprinderea mea, și data trecută, după aproape o lună de internare, am plecat pe picioarele mele, și văd că și de data asta, la fel. Eram îngrijorat de starea mea de sănătate și văd că după 21 de zile merg singur”, povestește Eugen David, pacientul spitalului „Sfântul Sava”.

Spitalul „Sfântul Sava”, parte a rețelei medicale Affidea, este specializat în recuperare medicală intensivă de orice tip. Pacienții beneficiază de mai multe ședințe de kinetoterapie și fizioterapie în fiecare zi, inclusiv în weekend și în zilele de sărbători legale. Această frecvență ridicată a terapiilor accelerează semnificativ reabilitarea.

Prima oară, am fost surprins de ceea ce poate oferi acest spital în materie de recuperare medicală, atât ca aparatură, cât și ca dăruire din partea personalului.

Sunt mulți angajați. Din ce-mi dau seama, poate 200. Se vede calitatea serviciilor lor. Greu găsești pe cineva să ai ceva să-i reproșezi”, a mai adaugat pacientul.

La spitalul de recuperare medicală Affidea Hospitals „Sfântul Sava”, nu există scheme standardizate ci, în funcție de diagnostic și de capacitatea fiecărui pacient la efort, se stabilesc planuri personalizate, care includ mai multe ședințe de fizioterapie, kinetoterapie și masaj medical terapeutic, în fiecare zi. Pachetele de internare pot fi de 7, 10 sau 15 zile.

Affidea Hospitals „Sfântul Sava” acoperă o paletă vastă de nevoi medicale, oferind programe personalizate pentru recuperare neurologică și după AVC, recuperare ortopedică și post-chirurgicală, reeducarea mersului, dar și îngrijiri paliative.

Reteaua medicală Affidea România oferă servicii medicale de diagnostic imagistic, analize de laborator și consultații medicale. Grupul Affidea, din care face parte Spitalul de recuperare medicală „Sfântul Sava” are o rețea națională de 84 de clinici multidisciplinare în 32 de orașe, și 4 spitale, inclusiv de oncologie și îngrijiri paliative.

Date de contact ale spitalului de recuperare medicală Affidea Hospitals „Sfântul Sava”:

  • 0316 32 02 70
  • contact@spitalulsfantulsava.ro
  • Str. Cozieni nr. 2, Pantelimon, Ilfov

 

Related Articles

Back to top button