„Beach, Please!” 2026: întâlnire MAI și organizatori pentru măsuri de ordine și siguranță publică

În contextul desfășurării festivalului „Beach, Please!”, care va avea loc în perioada 8–12 iulie 2026, în stațiunea Costinești, astăzi, 3 iulie a.c., la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța a avut loc ședința de cooperare pentru stabilirea și coordonarea măsurilor de ordine și siguranță publică.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii publice, precum și reprezentanți ai organizatorului au analizat măsurile ce vor fi implementate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului.
Au fost analizate și stabilite măsurile de gestionare a fluxurilor de participanți, organizarea dispozitivelor de ordine publică, stabilirea căilor de acces și evacuare, a zonelor de parcare, precum și măsurile destinate fluidizării traficului rutier în stațiunea Costinești și pe principalele căi de acces către zona de desfășurare a festivalului.
Totodată, au fost discutate măsurile de prevenire și combatere a consumului și traficului de substanțe interzise, dar și modalitățile de informare a participanților cu privire la adoptarea unui comportament responsabil.
De asemenea, au fost analizate planurile de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență, fiind stabilite punctele de prim ajutor, amplasarea echipajelor medicale și procedurile de coordonare a intervențiilor, astfel încât răspunsul să fie unul prompt, rapid și eficient pe întreaga durată a evenimentului.
Pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului, structurile implicate vor acționa în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, astfel încât participanții să se bucure de eveniment în condiții de deplină siguranță. Totodată, recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.




