Viceprimarul Costin Răsăuțeanu anunță un proiect pentru amenajarea unei parcări publice în zona CET
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, a anunțat că, alături de consilierii locali PSD, a depus un proiect de hotărâre care vizează amenajarea unei parcări publice în zona CET.
Potrivit acestuia, inițiativa vine ca urmare a solicitărilor formulate de locuitorii din cartier și a consultărilor purtate cu aceștia.
„Am depus, alături de colegii consilieri locali ai PSD, proiectul de hotărâre pentru amenajarea unei parcări publice în zona CET. Am luat această decizie ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor pe care le-am avut cu aceștia”, a transmis viceprimarul pe pagina sa de Facebook.
Conform proiectului, administrația locală își propune realizarea unei infrastructuri moderne de parcare, îmbunătățirea siguranței rutiere și pietonale prin organizarea unor fluxuri de circulație clare și eficiente, dar și readucerea întregii străzi Ion Ursu în domeniul public al municipiului Constanța.
De asemenea, proiectul prevede amenajarea locurilor de parcare și a traseelor pietonale astfel încât acestea să respecte normele privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități.
Costin Răsăuțeanu a mai precizat că reprezentanții PSD vor continua dialogul cu cetățenii și susține că propunerile venite din partea comunității vor fi transformate în proiecte pentru dezvoltarea orașului.
Proiectul de hotărâre urmează să fie analizat și supus votului Consiliului Local Constanța.



