Portul Constanța, reprezentat la CHINA TRANSPO 2026 și Eurasian Intermodal Transport & Port Economic Matching Conference

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța este reprezentată la Beijing de membrii Consiliului de Administrație Dumitru Lucian Lungoci, Ghiorghe Bătrînca și Petronel Chiriac, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a CHINA TRANSPO 2026, precum și al Eurasian Intermodal Transport & Port Economic Matching Conference.
Participarea la cele două evenimente reprezintă o oportunitate importantă pentru promovarea Portului Constanța pe piața asiatică și pentru consolidarea relațiilor cu reprezentanți ai administrațiilor portuare, autorităților publice, operatorilor logistici, investitorilor și companiilor din sectorul transporturilor. Manifestările de la Beijing creează un cadru favorabil pentru dezvoltarea unor noi parteneriate instituționale și comerciale, precum și pentru identificarea unor oportunități de cooperare.
În acest context, reprezentanții CN APM SA Constanța prezintă avantajele competitive ale Portului Constanța, proiectele de dezvoltare aflate în implementare și oportunitățile de investiții în infrastructura portuară și multimodală. Totodată, participarea contribuie la consolidarea poziției Portului Constanța drept principal hub maritim și logistic al României și unul dintre cele mai importante noduri de transport din regiunea Mării Negre.
Reconfigurarea lanțurilor logistice internaționale și intensificarea schimburilor comerciale dintre Asia și Europa sporesc importanța coridoarelor de transport euro-asiatice și creează noi perspective pentru Portul Constanța. Prezența companiei la Beijing urmărește, astfel, creșterea vizibilității internaționale a portului, promovarea acestuia în rândul operatorilor de transport și al investitorilor asiatici, precum și dezvoltarea relațiilor cu administrații portuare și companii din domeniul logisticii.
În cadrul manifestărilor, reprezentanții CN APM SA Constanța au susținut prezentări dedicate oportunităților de investiții în Portul Constanța, rolului strategic pe care acesta îl are în cadrul coridoarelor internaționale de transport și capacităților operaționale dezvoltate inclusiv prin integrarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Aceste elemente prezintă un interes deosebit pentru autoritățile și mediul de afaceri din Asia, în contextul dezvoltării conexiunilor comerciale dintre Europa și Asia.
Participarea la CHINA TRANSPO 2026 și la Eurasian Intermodal Transport & Port Economic Matching Conference se înscrie în direcțiile strategice ale CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța privind promovarea internațională a Portului Constanța, extinderea relațiilor economice externe și creșterea competitivității acestuia în cadrul coridoarelor europene și euro-asiatice de transport.



