ActualitateSocial/Economic

Un mort și doi răniți, în urma unui grav accident rutier, între un autotren, o autoutilitară și un autoturism

Astăzi, 8 octombrie, în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 38, între localitățile Movilița și Techirghiol.

Din primele informații, se pare că impactul s-ar fi produs între un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, o autoutilitară și un autoturism.

În urma impactului violent, o persoană a rămas încarcerată, iar la fața locului se intervine inclusiv cu două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare. Din păcate, victima a fost declarată decedată, iar alte două persoane au ajuns de urgență la spital.

La acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, iar polițiștii aflați la fața locului acționează pentru fluidizarea și redirecționarea circulației pe rute alternative.

Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Related Articles

Back to top button