ActualitateEducație/Cultura

„Zilele Dobrogei” aduc tradițiile la viață la Centrul „Jean Constantin”

Sarmale fierbinți, costume populare și hore dobrogene: între 9 și 15 noiembrie, Constanța aduce satul în oraș și prezintă Dobrogea cu toate comunitățile ei care stau la aceeași masă. De Zilele Dobrogei, meșteșugari, artizani, artiști și ansambluri folclorice ne amintesc că tradițiile nu sunt doar povești din trecut, ci o moștenire vie, pe care o purtăm mai departe prin port, cântec, mâncare și obiceiuri.

Ziua Dobrogei se apropie cu pași repezi, iar reprezentanții Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” au dat startul seriei de evenimente care va umple agenda culturală a constănțenilor până pe 15 noiembrie.

Alături de directorul Centrului, Laura Stroe, artizane și femei meșteșugar din Dobrogea s-au alăturat evenimentului pentru a contura un decor autentic al satului dobrogean, însoțit de elemente pe care le regăsim în prezent, dar și din trecut.

Evenimentul, desfășurat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a fost unul de tip Meet & Greet și a marcat debutul manifestărilor dedicate „Zilelor Dobrogei”. Artizanele și-au prezent poveștile de viață prin intermediul meșteșugurilor tradiționale pe care le păstrează și le transmit din generație în generație. De la torsul lânii și brodat până la alte îndeletniciri de odinioară, acestea contribuie la păstrarea vie a tradițiilor dobrogene.

Artizanele își doresc însă ca și tinerii să le calce pe urme, să ducă mai departe această moștenire culturală și să nu lase să dispară obiceiurile străvechi care definesc identitatea Dobrogei.

Iar gospodinele au întregit atmosfera de sărbătoare cu bunătăți tradiționale, pregătite după rețete păstrate din generație în generație. Din peisaj nu a lipsit nici ceaunul cu sarmale fierbinți, care i-a îmbiat pe cei prezenți cu arome autentice dobrogene.

Iar sărbătoarea este departe de a se fi încheiat! Zilele următoare vin cu și mai multe momente frumoase, în care constănțenii sunt invitați să redescopere farmecul Dobrogei, tradițiile și poveștile oamenilor care îi dau culoare.

Pe 12 noiembrie, expoziția „Dobrogea în culoare” poate fi vizitată lângă Sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, iar de la ora 18:00 Ansamblul „Brâulețul” și invitații săi aduc pe scenă satul dobrogean și multietnicitatea regiunii. Pe 13 noiembrie, de la ora 17:30, „Seara Multiculturalității Dobrogene” celebrează comunitățile care dau identitate Dobrogei. Pe 14 noiembrie, de la ora 20:00, urmează concertul Smiley, iar pe 15 noiembrie, de la ora 17:00, programul se încheie cu documentarul „Delta sălbatică”. Pentru concert și film, biletele se achiziționează separat.

 

 

Related Articles

Back to top button