Suprafața de joc din Sala Polivalentă Tulcea intră în etapa finală

„Interiorul Sălii Polivalente capătă tot mai mult aspectul unei arene pregătite pentru competiții, odată cu montarea parchetului sportiv, iar ritmul lucrărilor confirmă stadiul avansat al proiectului. Construim pentru viitorii campioni ai României!“, transmite președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Anul 2026 va aduce județului Tulcea una dintre cele mai moderne săli de sport existente în România: în cursul anului viitor vor fi finalizate toate lucrările la Sala Polivalentă din Tulcea, o investiție a Companiei Naționale de Investiții, având ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.
Sala va cuprinde un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de peste 4.000 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe, spații pentru presă și sală de conferințe.
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.



