Descoperim magia primăverii, la Târgul de Mărțișoare de la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Primăvara își face simțită prezența treptat, iar odată cu ea, o tradiție deosebit de îndrăgită revine pe platoul Muzeului de Artă Populară din Constanța. Constănțenii și vizitatorii orașului sunt invitați să participe la cea de-a XX-a ediție a Târgului de Mărțișoare, un eveniment care celebrează acest simbol al reînnoirii și al bucuriei de a primi primăvara. Târgul a devenit, de-a lungul anilor, un adevărat univers al creativității și al tradiției, reunind artizani locali, artiști plastici și tineri talentați din oraș. Cu o diversitate impresionantă de produse, cei prezenți pot descoperi mărțișoare realizate manual, fiecare având o poveste unică.
„Noi, timp de 20 de ani am organizat pe platoul din fața muzeului această manifestare de promovare a tradiției Mărțișorului, care din anul 2017 a intrat în patrimoniul UNESCO, în patrimoniul imaterial. Noi ne facem o datorie din a promova tradițiile, iar aceasta este una dintre cele mai frumoase tradiții de întâmpinare a primăverii. Cee ace vrem să împiedicăm noi, în primul rând este trasformarea acestui obiect-talisman, obiect ritualic într-un dar și într-o obligație socială. De aceea noi promovăm strict mărțișorul, ca simbol, ca obiect manufacturat, obligatoriu atașat firului alb-roșu care are semnificația curgerii vieții. Ediția de anul acesta a adunat 30 de participanți”, a împărtășit cu noi Ioana Tompe, muzeograf în cadrul Muzeul de Artă Populară din Constanța.
Târgul de Mărțișoare nu este doar un loc de întâlnire pentru iubitorii de artă și tradiție, ci și o platformă de susținere pentru artizanii locali. Într-o lume în care producția de masă devine tot mai prezentă, evenimentul subliniază importanța susținerii meșteșugurilor tradiționale și a produselor realizate manual. Fiecare achiziție contribuie la păstrarea acestor meșteșuguri, care fac parte din patrimoniul cultural al țării.
„Ne-am propus să ieșim cu lucrările copiilor din Palat, să arătăm creațiile lor publicului lor, iar Târgul de Mărțișoare este o astfel de oportunitate. La stand regăsim creații ale copiilor de la cercurile de ceramic, de la cercul de horticultură, tehnoredactare, artă decorativă, pictură, design. Toți copiii și-au adus contribuția pentru a realiza obiecte tematice”, a declarat Sorina Vrană, reprezentant al Asociației de Părinți din cadrul Palatului Copiilor.
„La standul meu regăsiți mărțișoare din material polimeric, mai speciale, cu pietre Swarovski, pentru un plus de luciu, în soarele de primăvară. Sunt dificil de realizat, însă acest lucru diferă în funcție de model, unele mai ușor, unele mai complicat, în funcție de cât de migăloase sunt și cât de multe detalii pui. Modelez de când sunt mică. Sunt singura artistă din familie”, ne transmite un alt expozant de la târg, Elena Lameș.
„În primul rând am venit cu mărțișoare pentru copii. Foarte multe sunt pe lemn, pictate, pisici, căței, dulciuri, dar avem și mărțișoare pentru adulți mai elaborate, vitralii, lână, piele. Cam de prin decembrie încep să le pregătesc, îmi pun în ordine ideile și până în februarie am tot timpul să le realizez. Depinde însă și de mărțișoare și de tehnica folosită. Sunt mărțișoare la care stai foarte mult să le lucrezi, cu multă migală, dar sunt și mărțișoare care se fac mult mai ușor și repede”, a declarat Alexandra Mihailov, expozant.
Vizitatorii au ocazia să admire tehnici variate de realizare a mărțișoarelor, cum ar fi modelatul, pictatul, pirogravura, traforarea, croșetatul și brodatul. Fiecare stand este plin de culoare și creativitate. De asemenea, este o oportunitate excelentă pentru tineri și copii de a învăța despre tradițiile românești și de a se familiariza cu meșteșugurile artizanale. Fie că este vorba despre mărțișoare din lemn, lut, sau din diverse materiale precum scoici, pene și flori nemuritoare, fiecare obiect este o reflecție a talentului și a dedicării creatorului său.
„Mi se pare o idee foarte bună. Fiecare om vine și își expune ce are de oferit, ce a lucrat și sunt de mână. Este munca oamenilor și e minunat să îi susținem. Caut ceva pentru copil, o pisicuță. Să fie cât mai clară și frumos conturată”, ne-a transmis o tânără care vizita târgul.
Târgul de Mărțișoare poate fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 17:00, până în 1 Martie, oferind o experiență unică tuturor celor care doresc să se conecteze cu tradițiile românești.



