Actualitate

„MICUL PRINȚ” I-A CUCERIT PE ELEVII CONSTĂNȚENI

Pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța s-a jucat în această săptămână în cadrul programului „Școala Altfel” spectacolul „Micul Prinț”, o adaptare după Antoine de Saint-Exupery, o piesă emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite.

Regia artistică, scenariul și ilustrația muzicală sunt semnate de regizorul Ciprian Huțanu, cel care prezintă, cu multă sensibilitate și profesionalism, una din cele mai frumoase povești despre prietenie, inocența copilăriei, despre responsabilitate și maturitate, sensul vieții și fericire, într-un context marcat de conflictul mondial al celui de-al doilea război mondial.

Copiii l-au putut însoți pe Micul Prinț în călătoriile sale pe diferite planete, unde a întâlnit personaje inedite, fiecare oferindu-i o lecție de viață, ajutându-l să descopere și să aprecieze lucruri importante și valori esențiale ale vieții, cum ar fi prietenia, dincolo de vârstă și spațiu. Alături de Micul Prinț și Pilotul Povestitor, spectatorii vor cunoaște multe alte personaje, cum sunt: Regele fără supuși, Floarea, Bețivul, Businessman-ul, Lampagiul, Geograful, Vulpea, Șarpele, o floare albastră și un trandafir…..

„Micul Prinț” i-ar cucerit pe puștii constănțeni care, mulți dintre ei au și citit cartea.

Conceptul scenografic și păpușile au fost create de Tunde Tomos, iar coregrafia spectacolului îi aparține Stelei Cocârlea. Light design-ul spectacolului a fost realizat de Aurel Palade.

În spectacolul dedicat etapei de vârstă 6+, micuții i-au reîntâlnit pe actorii: Rovena Paraschivoi, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Ion Ciolan, Claudia Brădescu.

Related Articles

Back to top button