Actualitate
Ateliere gratuite pentru seniorii orașului Năvodari

Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, organizează activități gratuite dedicate vârstnicilor.
Începând de luni, 2 iunie 2025, persoanele interesate se pot înscrie la ateliere de pictură și modelaj, expoziții de artă textilă, cercuri de literatură și caligrafie, sesiuni de mișcare și activități intergeneraționale. Iată programul:
• „Paleta vârstelor” – atelier de pictură;
• „Fir de timp” – vernisaj;
• „Povestea din palmele tale” – workshop de modelaj;
• „Cafeneaua literară” – cerc de literatură și caligrafie;
• „Mișcare pentru sănătate” – sesiuni de dans și mișcare;
• „Punte între generații” – activități intergeneraționale.
Scopul acestor activități este implicarea persoanelor vârstnice în activități care contribuie la o viață activă, socială și armonioasă!



