Administratie

Guvernul va aloca fonduri suplimentare pentru restaurarea Cazinoului din Constanța

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, fonduri suplimentare pentru restaurarea Cazinoului din Constanța. Astfel, valoarea totală reavizată pentru acest obiectiv de investiții este de 236.230.000 lei.

”Scopul nostru este de a asigura finanțarea necesară pentru restaurarea în integritate și în condiții de calitate maximă a acestei clădiri monument. Dorim ca lucrările la această clădire simbol să fie de calitate și durabile” – a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Actul normativ este necesar întrucât, pe parcursul intervențiilor de punere în siguranță și restaurare a clădirii Cazinoului, s-au constatat aspecte care pun în pericol siguranța clădirii și care sunt interdependente cu lucrările deja contractate, atât pentru elementele structurale și arhitecturale, cât și pentru componentele artistice. Astfel, pe parcursul execuției lucrărilor, ca urmare a stabilirii cu exactitate a stării de degradare a imobilului, proiectanții de specialitate au propus noi soluții tehnice de intervenție, care au presupus, cu precădere, refacerea în integralitate a majorității elementelor structurale (planșee, stâlpi, pereți etc). Odată cu refacerea acestor elemente structurale, multe dintre soluțiile prevăzute inițial pentru lucrările de arhitectură și de componente artistice vor fi adaptate la situația nouă a elementelor structurale. Totodată, la nivelul componentelor artistice, s-a constatat starea avansată de coroziune a structurii metalice de susținere/prindere a acestora, care a impus adoptarea de lucrări de înlocuire.

Finanțarea fiind stabilită din 2019, era imperios necesară suplimentarea fondurilor pentru consolidarea și restaurarea acestui monument istoric, ținând cont și de ajustarea valorilor din contractele de investiții publice, ca urmare a problemelor generate de creșterile globale de prețuri, ale materialelor de construcții, ale salariilor din acest domeniu, ale carburanților și ale celor din domeniul energetic, precum și a celor generate de războiul din Ucraina, care afectează lucrările de construcții.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de execuție este de aproximativ 65%, fiind finalizate, încă din vara anului trecut, lucrările la fațada de nord a clădirii și a turnurilor cu berbeci și înlăturate elementele de protecție.

Ministrul dezvoltării a precizat: lucrările de reabilitare finalizate până acum subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a acestei superbe clădiri-simbol construite în stil Art Nouveau și, astfel, prin soluția adoptată astăzi, ne dorim ca, în final, să avem un monument care să dăinuie peste ani și care să redevină un reper istoric, cultural și turistic al României, așa cum merită.

După cum este cunoscut, Cazinoul de la Constanța este o clădire edificată în anul 1909, pe faleză, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței, construită în stil Art Nouveau, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Related Articles

Back to top button