ActualitateSport/Life

Lumea sportului românesc, în doliu! S-a stins din viață Mihai Leu, fostul campion mondial de box

Lumea sportului românesc este în doliu. Mihai Leu, fostul campion mondial de box a murit seara trecută, la doar 56 de ani, la Spitalul Fundeni din Capitală, unde se afla internat în stare gravă.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială care îi este dedicată, marți seară, aproape de miezul nopții.

”Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic”, este menționat în anunț

Fostul mare campion a fost răpus de o boală necruțătoare: cancer de colon, după mai bine de un deceniu de suferință. De-a lungul anilor, acesta a fost internat de urgență, din cauza complicațiilor, în nenumărate rânduri,

Mihai Leu a devenit campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997. Totodată, sportivul român a îmbinat boxul cu pasiunea sa pentru raliuri. Astfel, a devenit campion absolut la raliuri, deţinând trei titluri la “Viteză în Coastă”.

Related Articles

Back to top button