Înainte de a se numi Independenței sau Ovidiu, piața din centrul orașului Kiustenge (Constanța de astăzi) a fost cunoscută o vreme și sub numele de Piața Italiană, probabil în amintirea genovezilor ce locuiseră și munciseră aici în Evul Mediu.
În această piață, în iarna anului 1858, a avut loc un episod inedit și sângeros, o multiplă execuție publică. Acest moment incredibil a fost relatat de un inginer britanic pe nume Henry Charles Barkley, angajat al firmei engleze Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR), care exploata portul Kiustenge și care construia în acei ani calea ferată Kiustenge -Tcheravoda (Bogazchioi). H.C. Barkley a scris despre acest episod în cartea sa „Between Danube and Black Sea or Five Years in Bulgaria” (1876).
Să aflăm însă ce s-a întâmplat. În vara anului 1858, la Mangalia avuseseră loc niște crime îngrozitoare: fusese atacată casa unui negustor turc, iar acesta, două femei și patru copii mici fuseseră uciși cu sălbăticie. Asasinii necunoscuți plecaseră cu o pradă de numai câteva parale. Autoritățile otomane au demarat imediat cercetările, iar ucigașii au fost prinși repede. Erau un bătrân și alți cinci bărbați din neamul său, cu toții membri ai unei șatre de romi care își făcea veacul pe lângă localitățile din sudul Dobrogei. Criminalii au fost aduși la Kiustenge, judecați și condamnați la moarte, apoi depuși în închisoarea orașului.
Potrivit legii otomane, criminalii ar fi putut scăpa cu viață dacă ar fi plătit o răscumpărare, „banii de sânge”, către rudele victimelor, dar ucigașii nu dispuneau de acești bani. S-a decis așadar executarea lor, însă și aici a intervenit un lucru care astăzi ni se pare foarte ciudat: plătirea călăului cădea în sarcina familiei victimelor. Aceasta însă nu avea niciun venit. În cele din urmă, odată cu venirea iernii, situația s-a rezolvat. H.C. Bakley povestește: „Într-o seară, în timpul iernii ce a urmat, fratele bărbatului ucis l-a anunțat pe Guvernator că, în sfârșit, a găsit pe cineva dispus să execute sentința, pentru câțiva piaștri în avans și care urma apoi să ceară restul sumei de la cei ce au asistat la execuție… Pașa și-a dat imediat acordul… ”
În cele din urmă a venit și ziua execuției: „La intrarea în piață a singurelor străzi din oraș fusese amplasată o linie de zapcii, cu săbiile scoase și carabinele încărcate, atenți la perimetru și la ferestrele caselor, pentru că acolo se adunase întreaga suflare a orașului… în fața cafenelei centrale, pe un divan ridicat, se aflau Pașa și membrii Consiliului, cu prietenii lor, bând cafea și fumând din pipele lor lungi”. Trebuie menționat faptul că în Imperiul Otoman, în perioada 1840-1878, zapciul (din turcescul zaptye) era agent de poliție, un precursor al jandarmului modern, iar unitățile de zapcii erau principala forță paramilitară provincială, mai ales în Turcia Europeană, în zonele rurale.
Tânărul călău găsit de familia victimelor a băut, pe ascuns, o cantitate mare de alcool, pentru a-și face curaj, iar apoi i-a executat, unul câte unul, pe vinovați. Emoțiile l-au făcut să rateze o lovitură iar unul dintre condamnați, cu un braț despicat pe jumătate, a început să fugă prin piață, căutând salvare. A fost adus de soldați înapoi pe eșafod iar execuțiile au continuat până la final, fără alte incidente. După îngrozitorul eveniment, călăul a trecut pe la spectatori și a primit monedele așteptate.
Trupurile însângerate ale criminalilor au fost lăsate câteva ore, pe zăpadă, protejate de un gard pentru a fi ferite de atacul vreunui animal (domestic sau sălbatic) iar după căderea nopții, au fost luate, duse într-un loc ferit, și arse …
Aceasta este singura (sau cel puțin, cu siguranță, ultima) execuție care a avut loc la Kustendjie, în secolul al XIX-lea. La ea au asistat, oripilați, și britanicii de la DBSR, pentru care un astfel de "spectacol" părea desprins din povestirile Evului Mediu.
Reclama zilei – Franzelăria și Patiseria Alecu Sacmari, Strada Carol No 137 (alături de Farmacia Ciomu). Pâine de graham veritabilă, pentru diabetici. Pesmeți cu anason și pesmeți nesărați. Turtă dulce din miere de albine ala Nuremberg, recomandată pentru copii. Renumitele cornuri cu sare și cornuri cu nuci. Caiser, sanvici și chifle. De două ori pe zi proaspete. Se execută orice fel de comenzi. (1926)
