Actualitate

Manifestările cultural-artistice, în vizorul jandarmilor tulceni în minivacanța de 1 mai

În perioada 27 aprilie – 01 mai, în județul Tulcea, se vor desfășura mai multe evenimente publice, unde jandarmii tulceni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii.
Jandarmii tulceni vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora. În perioada 27 aprilie – 01 mai, în Piața Civică și Parcul Orășelul Copiilor din municipiul Tulcea vor avea loc manifestări cultural artistice unde programul va cuprinde mai multe spectacole susținute de artiști și activități recreativ – distractive pentru copii.
Duminică, 30 aprilie, începând cu ora 14.00, pe Faleza Dunării din orașul Sulina, se va desfășura manifestarea cultural-artistică ,,Sărbătoarea Scrumbiei Albastre” – Sulina, ediția a VI-a, eveniment ce își propune promovarea gastronomiei pe bază de rețete tradiționale deltaice și valorificarea tradițiilor minorităților din zona Deltei Dunării.
Întrucât se estimează prezența unui public numeros, jandarmii recomandă tuturor participanților la aceste evenimente, să manifeste răbdare, să evite consumul excesiv de alcool, să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să acorde o atenție deosebită copiilor și să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
Este interzisă participarea la astfel de evenimente a persoanelor care se află sub influența băuturilor alcoolice sau au asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.

Related Articles

Back to top button