Politica

Dreptate pentru victimele asigurărilor! Proiect de lege pentru creșterea de 10 ori a plafonului de garantare de 500.000 de lei al Fondul de Garantare a Asiguraților

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Cu alte cuvinte, FGA reprezintă garanția pentru persoanele care încheie un contract de asigurare sau care sunt beneficiare ale unei asigurări că interesele lor vor fi protejate atunci când societatea de asigurare ajunge într-un punct în care nu mai poate garanta respectarea contractului de asigurare.

Totuși, intervenția FGA este limitată, fiind impusă respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege de 500.000 lei, dacă asigurătorul este în faliment, indiferent de valoarea poliței de asigurare încheiată inițial. În multe cazuri, plafonul acesta poate fi îndeajuns, dar în cazul unor accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate sau grav rănite, instanțele acordă sume semnificative pentru daunele morale, prejudiciul cauzat, venitul nerealizat din muncă ori costul pe care îngrijirea de specialitate îl va avea pe parcursul vieții persoanei vătămate, iar aceste sume depășesc plafonul de garantare al FGA.

În plus, tendința instanțelor de judecată este de a acorda persoanei vătămate și dobânzi și penalități de întârziere, însă atunci când aceste hotărâri sunt executate de FGA, dobânzile și penalitățile stabilite de instanță nu sunt acordate, fapt care încalcă principiul forței obligatorii a sentințelor judecătorești.

„În momentul de față, dacă ești victima unui accident de mașină și îți pierzi o mână, un picior, vederea, iar asiguratorul este în faliment, tu primești 100.000 euro pentru toată viața ta de acum încolo. Dacă asiguratorul nu este în faliment, instanța decide suma despăgubirilor pe care tu le primești. Nu este corect. Victima este victimă, indiferent de situația asiguratorului. Falimentul unui asigurator nu poate și nu trebuie să dicteze despăgubirile victimei. De aceea am depus acest proiect de lege prin care îmi doresc să cresc de zece ori pragul impus de lege de la 500.000 lei la 5 milioane lei pentru cazurile în care asiguratorul este în faliment.”, a declarat Cristina Rizea, inițiatoarea legii.

Conform inițiativei legislative, pragul de 5 milioane RON se va aplica în următoarele situații:
– când dreptul la despăgubire se naște ca urmare a vătămării corporale grave a
persoanei păgubite;
– atunci când prejudiciul cauzat se datorează nerespectării de către făptuitor a dispoziţiilor legale, a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Inițiativa încearcă să restabilească echitatea, în condițiile în care o persoană vătămată în cazuri similare, dar care ar trebui să fie despăgubită de un asigurator care nu este în insolvență, va beneficia de o despăgubire corectă, în timp ce pentru aceleași traume, o persoană despăgubită de FGA va primi o sumă plafonată la un nivel mult inferior plafonului din polița de asigurare.

O altă modificare adusă prin prezenta inițiativă o reprezintă obligarea FGA de a achita dobânzile, penalitățile și cheltuielile de judecată dispuse de instanțele judecătorești. Prin ambele modificări propuse se asigură aplicare principiului fundamental într-o democrație, anume forța obligatorie a sentințelor judecătorești.

Related Articles

Back to top button