Carmen Lungu, premiată de Majestatea Sa Margareta
Începând de sâmbătă, 27 mai, Crucea Roșie Română are Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei. În aceeași zi, Majestatea Sa şi-a încheiat mandatul de preşedinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, după opt ani de activitate.
Noul președinte al Crucii Roșii Române, ales pentru un mandat de patru ani, este doamna Camelia Șucu.
De asemenea, în cadrul Adunării Generale, Carmen Lungu, fost director la Crucii Roșii Constanța a fost premiată de către Majestatea sa pentru cei 16 ani de muncă, ca director al Fialei de Cruce Roșie.
Înaltul Patronaj regal, votat de Consiliul Național, va întări identitatea, prestigiul şi prezenţa SNCRR în societate. Majestatea Sa va promova, prin participare personală, activitatatea organizației atât pe plan intern, cât şi internaţional. Înaltul Patron regal va lua parte la marile evenimente publice legate de Crucea Roșie română. Înaltul Patronaj se exercită şi prin participarea personală, cu drept de vot, la şedinţele Comitetului de Direcţie, ale Consiliului Naţional şi ale Adunării Generale, în condiţiile stabilite prin Regulamentul SNCRR.