ActualitateAdministratieEducație/Cultura

Comunitățile își spun poveștile, prin gust!

În data de 20 iunie 2026, începând cu ora 11:00, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a evenimentului „Conviețuire Interetnică pe Plaiuri Dobrogene”, Centrul Civic al comunei Cumpăna va găzdui tradiționalul Concurs de Artă Culinară, unul dintre cele mai apreciate momente ale manifestării.

Comunitățile etnice participante vor prezenta preparate reprezentative, păstrate și transmise din generație în generație, într-o competiție organizată pe două secțiuni:

  • Preparate dulci
  • Preparate sărate

De la plăcinte și produse de patiserie tradițională până la preparate pescărești și specialități tătărești, turcești, aromâne, grecești, lipovenești, ucrainene, megleno-române și românești, fiecare stand va ilustra specificul cultural și gastronomic al comunității reprezentate.

La ediția din acest an și-au anunțat participarea:

▪️ Asociația Gospodinelor din comuna Cumpăna
▪️ Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România – organizațiile Constanța, Cumpăna, Valea Seacă, Tulcea, Lumina, Medgidia, Amzacea, Ciocârlia, Ovidiu, Castelu și Valu lui Traian
▪️ Uniunea Democrată Turcă din România – organizațiile Cumpăna, Mangalia și Constanța
▪️ Comunitatea Elenă din Constanța
▪️ Comunitatea Aromână din Cumpăna și Cogealac
▪️ Comunitățile Rușilor Lipoveni din Constanța, Ghindărești, Jurilovca și Slava Cercheză
▪️ Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Tulcea
▪️ Comunitatea Megleno-Românilor din comuna Cerna, județul Tulcea

Juriul va avea sarcina de a desemna câștigătorii celor două secțiuni, însă principalul câștig al evenimentului rămâne promovarea dialogului intercultural și valorificarea patrimoniului gastronomic al comunităților etnice din Dobrogea.

Fiecare preparat reflectă o tradiție, fiecare rețetă conservă o moștenire culturală, iar fiecare comunitate contribuie la conturarea identității multiculturale a Dobrogei.

Etniile Dobrogei, împreună de generații!

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 iunie 2026,, în Centrul Civic al comunei Cumpăna.

Related Articles

Back to top button