Nou festival gastronomic
Un nou festival se va organiza la malul mării în perioada 15-18 iunie. „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” este un eveniment dedicat culturii locale din Dobrogea. Pe durata celor patru zile de desfășurare, numeroși producători de profil, cherhanale și restaurante cu specific pescăresc, dar și renumiți maeștri bucătari vor încânta publicul cu o varietate de produse tradiționale, iar atmosfera va fi întreținută de nume sonore din lumea muzicii.
În această vară, la malul mării, se va organiza un nou festin culinar. „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” își propune să adune laolaltă numeroși maeștri bucătari, dar mai ales gurmanzi.
„Am gândit împreună cu Asociația Patronală RESTO, cu domnul președinte Tudose și cu doamna Corina Martin, cu doamna director Ruxandra Serescu să promovăm, cred că unul dintre cele mai importante festivaluri, deși va fi o sărbătoare gastronomică a producătorilor și ce are mai bun de oferit Dobrogea turiștilor noștri. Fiind și o zi de sărbătoare, categoric va avea și un real impact asupra turismului”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
„Este un eveniment, zic eu, inedit, este în premieră, dar spun inedit pentru că încercăm să promovăm atât partea de gastronomie și tradiții, împletite frumos cu un program cultural-artistic deosebit. Noi ne vom implica întotdeauna alături de Consiliul Județean și de Asociația Patronală RESTO ori de câte ori ni se solicită ajutorul pentru că și noi ca reprezentant al mediului de afaceri dorim să susținem și să promovăm mediul de afaceri, producătorii locali și credem că este un eveniment chiar binevenit atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști pentru că 15-18 iunie, perioada în care se va desfășura acest festival este deja în perioada de debut a sezonului estival”, a declarat Ruxandra Serescu, directorul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.
Publicul se va putea delecta cu o varietate de produse tradiționale din pește, fructe de mare, dar și cu degustări de vinuri produse în cramele din Dobrogea. Atmosfera va fi întreținută de artiști celebri, dar și de unele dintre cele mai renumite tarafuri și ansambluri folclorice care promovează muzica tradițională.
„Revenim acum în această formulă atât de bogată pentru că punem alături și vinurile dobrogene, punem alături și tradițiile dobrogene, așa cum știți că ne place nouă să ne promovăm ceea ce avem în Dobrogea. Sigur că vorbim de un eveniment pe care îl adresăm și turiștilor, dar și localnicilor, constănțenilor, un eveniment în care promovăm gastronomia bazată pe pește și fructe de mare. O să vedeți și sushi la acest eveniment, dar nu se va vinde și nu se va găsi carne, nici bere pentru că vrem să înțelegem că degustăm și mâncăm peștele și fructele de mare cu vin și nu cu orice vin ci cu vinuri dobrogene”, a declarat Corina Martin, președinte de onoare RESTO.
„Aducem în prim plan partea aceea de cultură tradițională de care au nevoie toate domeniile, inclusiv domeniul turismului, ceea ce poate să completeze acea experiență a județului Constanța, acea experiență dobrogeană alături de produsul identitar pentru că aici avem acea multitudine de conlocuitori despre care vorbim de ani de zile. Inclusiv produsele din pește au partea de identitate dacă vorbim despre etnii. Este un moment propice ca să punem în valoare cultura apei și când spun asta mă refer tot la partea de cultură tradițională, cultura pescuitului, cultura care integrează legendele și poveștile apei pentru că avem și Marea Neagră și Dunărea și, de ce nu, să încheiem frumos acest pachet cu un spectacol”, a declarat Laura Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Asociația Patronală RESTO Constanța. Festivalul se va desfășura în perioada 15-18 iunie, la Pavilionul Expozițional Constanța.