Diplomatic Event Center, alegerea perfectă
Diplomatic Event Center este locul ce marchează începutul celor mai frumoase povești. Calitatea, seriozitatea și flexibilitatea sunt de peste un deceniu atuurile conceptului Diplomatic. Servicii de calitate, dar cel mai important o flexibilitate mare la cerințele clienților.
LOREDANA FLOREA, MANAGER DIPLOMATIC EVENT CENTER –„DACĂ LE LUĂM PE RÂND ȘI NE OPRIM LA CALITATE, ACEASTA SE REFLECTĂ ASUPRA A TOT CEEA CE NE ÎNCONJOARĂ. DE LA LOCAȚIE, CARE A FOST RENOVATĂ RECENT, LA LOCAȚIE ÎN SINE, POZIȚIONAREA EI, ESTE CHIAR PE MALUL MĂRII CU O PRIVELIȘTE SUPERBĂ CĂTRE MARE. TOȚI CEI CARE INTRĂ ÎN ECHIPA NOASTRĂ SUNT OAMENI CARE TREC PRINTR-UN FEL DE ȘCOALĂ DIPLOMATIC ȘI DE ACEEA PUTEM SĂ OFERIM SERVICII DE CALITATE PRIN INTERMEDIUL ACESTEI ECHIPE. DACĂ VORBIM DE FLEXIBILITATE, ACESTA ESTE PUNCTUL NOSTRU FORTE, ESTE PRACTIC ATENȚIA PE CARE O ACORDĂM CLIENȚILOR NOSTRI. ÎI PUNEM ÎN CENTRUL ACTIVITĂȚII, PLECĂM DE LA DORINȚELE LOR, DE LA CEEA CE DORESC EI SĂ OBȚINĂ SAU CUM ȘI-AU IMAGINAT EI EVENIMENTUL ȘI MERGEM PÂNĂ ACOLO ÎNCÂT SĂ IASĂ CÂT MAI APROAPE DE ACEA VIZIUNE PE CARE EI O AU”.
Indiferent dacă organizați o nuntă, un botez, un majorat, o zi de naștere, un eveniment corporate sau pur și simplu o petrecere tematică, profesioniștii de la Diplomatic Center sunt alături de dumneavoastră. Diplomatic vă pune la dispoziție saloanele Sunrise și Sunset, cortul imens de 1.000 metri pătrați în care se pot organiza evenimente cu peste 400 de invitați, dar și restaurantul ala carte Oro. Echipa de specialiști este gata oricând să vă ajute de la stadiul de planificare, până la desfășurarea evenimentului dumneavoastră de vis.
LOREDANA FLOREA, MANAGER DIPLOMATIC EVENT CENTER – „CE SERVICII PUNETI LA DISPOZITIA CLIENTILOR? NOI LUCRĂM ÎN CONCEPTUL ALL INCLUSIVE. PRACTIC CEL MAI SIMPLU AR FI SĂ LE SPUNEM CLIENȚILOR CE NU AVEM INCLUS PENTRU CĂ SUNT FOARTE PUȚINE LUCRURI DE ENUMERAT ACOLO. ESTE VORBA DESPRE TORT PE CARE ÎL POT ADUCE EI DE LA ORICE COFETĂRIE. IN REST CAM TOT CE TINE DE EVENIMENT ESTE INCLUS IN PACHETELE NOASTRE. NE OCUPAM DE MANCARE ȘI O FACEM AICI, AVEM PACHETUL DE BAUTURI DE ASEMENEA INCLUS, CANDY BAR, FRUIT BAR, ALTE SERVICII EXTRA CUM AR FI FUM GREU, ARTIFICII PENTRU DANSUL MIRILOR, TOT FELUL DE LUCRURI CARE COMPLETEAZĂ UN EVENIMENT PRIN PRISMA UNOR FURNIZORI FOARTE BINE SELECTAȚI DE-A LUNGUL TIMPULUI. DACĂ E SĂ MA GANDESC LA VIZIUNEA CULINARA, ÎN REALITATE CEL MAI IMPORTANT ESTE CLIENTUL NOSTRU. ESTE UNUL DIN MOTIVELE PENTRU CARE AVEM TREI MENIURI DE MÂNCARE, DE EXEMPLU PENTRU NUNȚILE ȘI BOTEZURILE PE CARE LE FACEM, EVENIMENTELE CELE MAI NUMEROASE. DE CE AVEM MAI MULTE VARIANTE? PENTRU CĂ NU ÎNTOTDEAUNA ESTE CEL MAI BINE PENTRU NOI SĂ VINDEM CEL MAI SCUMP MENIU. IMPORTANT ESTE SĂ VINDEM CEL MAI POTRIVIT MENIU PENTRU INVITAȚII PE CARE CLIENȚII NOȘTRI ÎI POT AVEA. ȘI ATUNCI VIZIUNEA CULINARA AJUNGE SĂ FIE FOARTE APROAPE DE CEEA CE ISI DORESTE CLIENTUL”.
Diplomatic Event Center este sinonim cu garanția unui eveniment de succes din toate punctele de vedere.
LOREDANA FLOREA, MANAGER DIPLOMATIC EVENT CENTER – „FAPTUL CĂ TINEM ATAT DE MULT LA CE ISI DORESTE CLIENTUL NOSTRU, ACESTA CHIAR ESTE DUPĂ PAREREA MEA UN PUNCT DE PORNIRE FOARTE IMPORTANT SI ESTE CEEA CE PRIMESC CA FEEDBACK DE LA CLIENȚII CU CARE MA ÎNTÂLNESC ZILNIC, ACEST LUCRU II ATRAGE CEL MAI MULT CATRE NOI. DESCHIDEREA SI FLEXIBILITATEA PE CARE O AVEM CĂTRE DORINTELE LOR”.
Diplomatic Event Center. Creează împreună cu tine evenimentul perfect.