Actualitate
Întâlnire importantă la Consiliul Județean Constanța
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a primit vizita ambasadorului Republicii Turcia la București.
„Am avut privilegiul astăzi de a primi la Consiliul Județean Constanța vizita Excelenței Sale, Özgür Kıvanç Altanal, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia la București, și a domnului Emre Yurdakul, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa. Această întâlnire este deosebit de importantă în contextul relațiilor strânse dintre România și Turcia, și sunt convins că va aduce beneficii semnificative județului nostru. Discuția de astăzi a fost deosebit de productivă și ne-am axat în principal pe proiecte majore de investiții, care au un impact semnificativ. Avem un potențial economic, turistic, cultural și educațional remarcabil, iar colaborarea cu Turcia ne oferă oportunități valoroase pentru a-l exploata în beneficiul comunității noastre. Experiența și expertiza domniilor lor reprezintă un atu prețios pentru noi. Sunt ferm convins că prin colaborarea noastră susținută vom crea parteneriate solide și proiecte remarcabile, care vor contribui la dezvoltarea județului Constanța”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.