A început demolarea stadionului Farul
Dispare un simbol al Constanței! A început demolarea stadionului care a purtat numele regelui Gheorghe Hagi. Vechea arenă va fi pusă la pământ, însă în maximum doi ani de zile un stadion nou, la standarde europene îi va lua locul. 100 de milioane de euro se vor cheltui pentru noua arenă care va rivaliza cu cele din țări cu tradiție în fotbalul înternațional.
Așa a fost trăit momentul în care buldozerele au început demolarea efectivă a stadionului care rând pe rând a purtat numele Farul și mai apoi Gheorghe Hagi. Au fost momente emoționante trăite din plin de fostele glorii ale Farului dar și de actualul antrenor Gheorghe Hagi .
Ciprian Marica, acționar FC Farul Constanța – Sunt multe amintiri care mă leagă pe mine care nu sunt de mult timp aici. Este un moment istoric pe care nu îl vom uita. Dar vom avea un nou stadion. Asta este important ca se construiește un nou stadion. Era nevoie de stadion și de o infrastructură la nivel înalt.
Noul stadion din Constanța va fi construit în conformitate cu cerințele UEFA și FIFA. Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și primăria Constanța iar valoarea se ridică la aproape 100 de milioane de euro. Banii vor fi cheltuiți pentru lucrările de construcții dar și pentru asigurarea utilităților. Noua arenă va avea o capacitate de 18.000 de locuri.
Vergil Chițac, primarul municipiul Constanța – Mi se pare potrivit să lăsăsm amintirile si trăirile care ne leagă de acest stadion să ne vorbească fiecăruia dintre noi. Vreau să vorbim însă acum și să privim la present. La ce avem de făcut și la viitor. Evenimentul nu este despre a demola vechiul stadion ci despre a construi ceva ce va dăinui.
Prima care a fost pusă la pământ a fost tribuna oficială. Vor urma apoi restul tribunelor, peluzele, clădirile adiacente si in final sistemul de nocturnă al stadionului pentru care cel mai probabil va fi nevoie de o explozie controlată. Trei luni va dura demolarea efectivă iar construcția 24 de luni.
Stadionul a fost construit între 1953-1955, cu două tribune și o peluză, având inițial forma literei “U”. Ulterior s-a mai adăugat a doua peluză, ajungând la capacitatea de 15.520 de locuri. În 1970 s-a construit instalația de nocturnă, fiind singurul stadion din România care beneficia de acest lucru la momentul respectiv. Batrana arena nu a mai fost renovată de aproape 25 de ani și nici folosită de ani de zile.