Actualitate

Bilanț IGSU: Peste 10.000 de incendii de vegetație în primele opt luni. Scădere de 28% față de 2025

IGSU anunță că incendiile de vegetație sunt în scădere în 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă numărul intervențiilor înregistrate de pompieri rămâne unul ridicat și reprezintă un important semnal de alarmă.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2026, pompierii au intervenit la 10.653 de incendii de vegetație, cu 4.066 de intervenții mai puține față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 14.719 intervenții. Scăderea este de aproximativ 28%.

Și în cazul incendiilor de pădure se constată o reducere: 436 de intervenții în primele opt luni ale acestui an, față de 582 în aceeași perioadă din 2025, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 25%.

Deși evoluția este una pozitivă, peste 10.000 de intervenții la incendii de vegetație în doar opt luni reprezintă în continuare un număr foarte mare. Fiecare incendiu poate avea consecințe grave, mai ales în perioadele caracterizate de temperaturi ridicate, secetă și vânt.

Un foc aprins pentru arderea vegetației uscate poate scăpa rapid de sub control și se poate extinde către păduri, terenuri agricole, gospodării sau chiar zone locuite. În doar câteva minute, o acțiune aparent banală se poate transforma într-o situație de urgență care pune în pericol oameni, bunuri și mediul înconjurător.

Scăderea numărului de incendii nu înseamnă că pericolul a trecut. Din contră, numărul mare de intervenții ne arată că este nevoie în continuare de responsabilitate și prevenție.

Pentru a atrage atenția asupra acestui risc, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează campania națională „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, prin care populația este informată cu privire la consecințele arderilor necontrolate și la importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor.

Prevenirea rămâne cea mai eficientă formă de protecție. Renunțați la arderea vegetației uscate și nu folosiți focul în mod iresponsabil. Un singur gest neglijent poate pune în pericol hectare întregi de vegetație, păduri, gospodării și comunități.

Chiar dacă sunt mai puține decât anul trecut, peste 10.000 de incendii reprezintă un număr care nu poate fi ignorat. Este momentul să tragem un semnal de alarmă și să prevenim înainte ca un incendiu să devină un dezastru.

„NU APRINDE PERICOLUL! O clipă de neatenție poate avea consecințe pentru o comunitate întreagă,” mai transmit reprezetanții IGSU.

Related Articles

Back to top button
Popup reclamă