Administratie

Portul Tulcea, modernizat cu fonduri europene! Cum arată la finalul lucrărilor

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat astăzi, începând cu ora 11.00, la conferința de presă organizată pentru a marca recepția finală a lucrărilor privind modernizarea portului Tulcea, proiect finanțat cu fonduri europene asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În cadrul evenimentului, președintele Horia Teodorescu a vorbit despre acest proiect deosebit de important pentru comunitatea tulceană, respectiv pentru dezvoltarea întregii regiuni de Sud-Est.

„Este, din punctul meu de vedere, una dintre reușitele frumoase ale administrației județene, ca investiție realizată: este, poate, una dintre primele dacă nu prima ca importanță, dacă ne raportăm la dorințele populației municipiului și județului Tulcea. Dar, ca să fiu corect, din punct de vedere al importanței economice și a facilităților create de investiția pod peste Dunăre, cred că pe aceasta aș plasa-o pe primul loc pentru județul Tulcea“, a declarat Horia Teodorescu.

În cadrul aceleiași conferințe, șeful administrației județene a prezentat, pe scurt, istoricul preluării portului și falezei Tulcea în administrare locală, calificând aceste demersuri drept cea mai dificilă parte a unui deziderat asumat la nivel administrativ.

„Trebuie să spunem că nimic nu se face ușor: această faleză, așa cum bine știți, nu era în administrarea noastră, a Consiliului Județean, era în concesiune la APDM Galați, de la Ministerul Transporturilor. S-au făcut demersuri la acea vreme și vreau să împrospătez istoria: greutatea cea mai mare a fost, la acea vreme, să preluăm portul din domeniul public al statului român și din administrarea Ministerului Transporturilor, să transferăm în domeniul public al județului Tulcea și administrarea noastră acest cheu și parte din faleză. A fost o hotărâre de Guvern, după care bunurile au fost transferate prin lege (lucru care se întâmpla în anul 2017), urmată apoi de hotărâre de Consiliu local și aici îi mulțumesc public primarului Constantin Hogea, care la acea vreme și-a dat consimțământul să ne transfere mare parte din faleza de astăzi, pentru a face acest tot unitar, astfel încât să obținem finanțarea pe POIM. Au fost făcuți toți acești pași pentru a ajunge în punctul în care suntem astăzi, să avem o faleză mai mult decât onorabilă, o faleză modernizată, un port – elementul primordial al finanțării – care să respecte cerințele Strategiei ITI și ai pilonilor de dezvoltare din cadrul acesteia. Una dintre cerințe era conectivitatea, care cuprindea podul, drumul expres, porturile, aeroportul și multe alte componente. Noi spunem că le- am reușit în mare parte: podul a ajuns la punctul terminus și a avut recepția luna trecută, avem portul aflat astăzi în recepție, urmează, sper eu, destul de repede, până la 31 decembrie, Aeroportul Tulcea, la vară Sala Sporturilor, și în toamna anului viitor, mare parte din Spitalul Județean, cu finalitate în 2025, cu celelalte componente ale acestui parc de sănătate, cum îi spun eu, aici în Tulcea“, a mai transmis președintele Horia Teodorescu.

Finalul lucrărilor Consiliul Județean Tulcea a anunțat, în cadrul conferinței, finalizarea și recepția lucrărilor în cadrul proiectului „Modernizarea Portului Tulcea – de la MM 38+1530 – LA MM 38+800”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM 2014-2020), Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient. Obiectivul specific 2.4 – Creșterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale și porturi. Lucrările la faleză au fost în primul rând de reabilitare și consolidare, un volum uriaș de muncă cu o fundație și o zonă de acostare construită de la zero, deoarece vechea platformă era foarte afectată de trecerea timpului și de lipsa lucrărilor de întreținere, existând chiar pericolul prăbușirii. Aceste lucrări poate că nu se mai văd în prezent, sunt sub faleza, important de știut este că nu s-a făcut o simplă decopertare și schimbare a suprafeței pietonale, tocmai de aceea costul și timpul de execuție.

Principalele lucrări de infrastructura portuară realizate în procesul de reabilitare a Portului Tulcea:
▪ Coloane forate din beton armat, cu un diametru de 1,08m și lungimi cuprinse între 14-32 m/coloană, pe toată lungimea cheului. În total 2038 buc.
▪ Grindă de coronament pentru realizarea cheului din beton armat monolit, în lungime totală de 1.510 m;
▪ Grinzi de ancoraj transversale din beton armat monolit, având dimensiunile de 1,20m lățime, 1m înălțime;
▪ Blocaj din piatră brută de 400-600kg/buc realizat la baza ecranului din coloane;
▪ Platformă portuară pentru acostarea navelor de croazieră și ambarcațiuni realizată cu un sistem pietonal din dale de granit de 8cm grosime, cu o suprafață de 27.500m2;
▪ Platformă portuară pentru acostarea navelor fluviale maritime, cu o suprafață de 8.516,70m2;
▪ Rețele electrice, apă și canalizare pentru buna desfășurare a tuturor operațiunilor și traficului din Portul Tulcea. 1510ml rețea principală de apă și 500ml branșamente cheu și hidranți. Peste 3000ml de rețea principală electrică și
peste 600ml legături la cheu;

▪ Accesorii de acostare: binte de 20tf, amortizori din panouri din lemn de stejar, parapeți metalici fixați la coronament;
Suprafața totală a tronsoanelor de cheu: 36.016,70m2.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 245.253.627,76 lei.

Related Articles

Back to top button