Actualitate

Restricții de trafic, în weekend, în mai multe zone din oraș

Weekend-ul acesta va fi unul plin la Constanța, cu evenimente de tot felul. De la teatru de stradă la activități sportive, de la procesiuni religioase, la competiții cu mașini electrice, vizionări de film în aer liber ori spectacole de operă și muzică clasică. Pentru unele dintre ele însă, se impun restricții de circulație, pentru că se vor desfășura pe străzile orașului. Unde mai exact aflăm în materialul următor.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică în Constanța vom avea parte de spectacole senzaționale în cadrul Festivalului internațional de teatru de stradă SeaStreet, motiv pentru care se impun restricții de circulație. Astfel, sâmbătă, 29 iulie, ora 06:00 și până luni, 31 iulie ora 06:00 se va restricționa accesul la locurile de parcare situate pe bulevardul Tomis, de la bulevardul Ferdinand până la strada Traian. În zilele de 29 și 30 iulie, în intervalul orar 15:00-00:00 se va restricționa accesul auto pe bulevardul Tomis, de la bulevardul Ferdinand până la strada Traian și la intersecția străzii Dragoș Vodă cu bulevardul Tomis. Demonstrațiile spectaculoase vor avea loc în cele 3 zile de festival începând cu ora 19:00, pe Faleza Cazino, KM 0 (b-dul. Ferdinand la intersecția cu b-dul. Tomis) și în Piața Ovidiu.

Un alt eveniment extrem de așteptat în fiecare vară atât de cei mici, cât și de cei mari este cursa colorată din stațiunea Mamaia. Concurenții vor pleca din parcarea din faţa Hotelului REX – faleza dintre Hotelul Golden Tulip – zona Castel și retur, cu punctul de sosire în parcarea Hotelului Rex. Astfel, în perioada 28 iulie 2023, orele 08:00 – 29 iulie 2023 orele 22:00, se vor institui restricții de trafic auto pe tronsonul amintit. În situația în care se vor înregistra condiții meteorologice nefavorabile desfășurării evenimentului, restricțiile se vor prelungi până în data de 30 iulie 2023 orele 22:00.

De asemenea, în perioada 29-30 iulie 2023, în parcarea de la Plaja Modern, va avea loc campionatul național de superslalom. Prin urmare, în zilele de 29 și 30 iulie, în intervalul orar 09:00-21:00 se va restricționa accesul auto pe strada Lebedei, din dreptul restaurantului Compas și până la bariera de la Plaja Modern; În aceleași date și în același interval orar se vor institui restricții de circulație de la sensul giratoriu din Portul Turistic Tomis cu acces controlat pentru parcările publice nerestricționate din zona menționată anterior, se va restricționa parcarea publică de pe strada Lebedei delimitată de restaurantul Compas și restaurantul Byblos pentru a facilita parcarea autevehiculelor ce vor concura. În perioada 28 iulie ora 06:00 – 31 iulie ora 06:00 se va restricționa accesul auto în parcarea de la Plaja Modern, pentru desfășurarea competițiilor.

Related Articles

Back to top button