Rompetrol – SMURD – proiect pentru dotarea elicopterelor și avioanelor SMURD
Rompetrol continuă să susțină dezvoltarea sistemului de intervenție în situații de urgență prin achiziția de echipamente cu tehnologie de ultimă generație pentru elicopterele SMURD, ce permit o gamă amplă de investigații la locul intervenției și comunicare digitală avansată cu centrele medicale din țară. Valoarea proiectului este de 180.000 USD.
“Din 2009 suntem parteneri ai SMURD și susținem serviciile medicale de urgență, un pilon esențial al sistemului de sănătate. Sprijinul nostru de-a lungul anilor a variat, de la carburant pentru elicopterele medicale, achiziția unor centre mobile de training de tip furgonetă complet echipate, aparatură medicală – ECMO, echipamente de protecție pentru salvatori, o unitate mobilă de terapie intensivă cu paturi, un sistem modern de training pentru salvatori prin tehnologia VR. Prin proiectele noastre comune, cu impact la nivel național, susținem echipele de intervenție într-un domeniu critic unde secundele înseamnă viață” – Cătălin Dumitru, Chief Officer Retail & Marketing, Rompetrol.
Echipamentele vor deservi elicopterele din București, Mureș, Brașov, Craiova, Galați, Constanța, Iași, Timișoara, Caransebeș și alte 2 avioane medicale ce urmează să intre în dotarea SMURD.
”Îmbunătățirea continuă a mijloacelor de evaluare și diagnostic preliminar a pacienților critici în faza de prespital reprezintă pentru noi un obiectiv a cărui ștachetă trebuie sa fie din ce în ce mai ridicată și pentru care facem eforturi constante. Dotarea elicopterelor și a celor două avioane SMURD cu ecografe și aparate portabile de analiză a mai multor parametri biologici este extrem de importantă pentru întreg procesul decizional ce stă la baza tratamentului și transportului unui astfel de pacient și poate face diferențe semnificative pentru șansele de supraviețuire ale acestuia. Suntem mândri că susținerea de care ne bucurăm din partea Rompetrol de peste 14 ani marchează un nou succes pentru sistemul de urgență din România și le mulțumim pentru ajutorul oferit colegilor care se luptă în fiecare zi pentru salvarea celor care au cea mai mare nevoie de noi.” – Dr. Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Ecograful portabil permite evaluarea rapida a pacientului la locul intervenției, oferind o imagine de foarte bună calitate a celor mai importante urgențe medicale, în special de natură traumatică, care ulterior pot influența atât deciziile terapeutice, cât și cele de transport. Imaginile pot fi externalizate digital și transmise către spitale și medici specialiști atunci când este nevoie.
Analizorul portabil permite echipajului de intervenție să efectueze o gamă largă de analize indispensabile în terapia pacientului critic cu doar 3 picături de sânge recoltat de la pacient, și cu rezultate pe loc. Aparatul poate efectua orice tip de analiză de sânge, dar cele mai uzuale la locul unui accident sunt cele de glicemie, electroliți, hemoglobina, gaze arteriale și echilibrul acido-bazic care permit echipajului o monitorizare mult mai fidelă a evoluției unui pacient critic intubat și ventilat pe durata unui transport îndelungat.
Analizele sunt relevante și pentru aflarea cauzei unui stop cardiorespirator, ceea ce permite ajustarea tratamentului chiar din timpul manevrelor de resuscitare, pentru o evoluție favorabilă a pacientului. În perioada 2020-2023 Rompetrol a investit peste 1.5 milioane USD în proiecte pentru dezvoltarea sistemului de urgență la nivel național. Anul trecut, compania a achiziționat un sistem de realitate virtuală SimX ce are la bază diferite scenarii de situații de urgență, cu pacienți virtuali – adulți și copii, fie în ambulanță, în spital sau la locul unui accident – ceea ce oferă posibilități nelimitate de formare a salvatorilor prin crearea de scenarii diverse. Sistemul poate fi utilizat la nivel național în instruirea medicilor, asistenților și paramedicilor, atât la nivel individual, cât și în echipă.