Amendă pentru incendiul de la Poarta Albă

S-a lăsat cu amenzi drastice în urma incendiilor de vegetație uscată! Societatea care deține terenurile mistuite de flăcări din apropierea penitenciarului de la Poarta Albă a fost drastic sancționată de comisarii gărzii de mediu. Vă reamintim că în noaptea de 18 spre 19 iulie, zeci de pompieri s-au luptat ore întregi cu flăcările după ce vegetația uscată a luat foc, se pare, de la o țigară aprinsă aruncată la întâmplare.
Au fost momente de groază și imagini apocaliptice în noaptea de 18 spre 19 iulie, atunci când sute de hectare s-au făcut scrum în urma unui incendiu puternic. Mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă au fost trimise, la momentul respectiv, în zonă, dar și o cisternă de la regia de apă. Zeci de pompieri s-au luptat, atunci, ore întregi cu focul care se apropia amenințător de clădirile penitenciarului și putea fi observat de la mai bine de trei kilometri distanță. Din fericire, pompierii militari au reușit să limiteze focul înainte să ajungă la clădirile penitenciarului sau la casele din apropiere. Ulterior, pompierii au stabilit că focul a pornit de la o țigară aprinsă aruncată la întâmplare.
Comisarii Gărzii de Mediu au făcut și ei verificări și au constatat că suprafața de teren aparține unei societăți aflate în faliment. Chiar și așa, proprietarul sau, în acest caz, lichidatorul judiciar, trebuia să ia toate măsurile necesare pentru a evita astfel de situații. Cum terenurile respective nu mai erau lucrate de mult și fuseseră lăsate în paragină, un incendiu în acea zonă, reprezenta doar o chestiune de timp.
Drept urmare, societatea a fost amendată cu 50.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea arderilor de vegetație ierboasă și viță de vie pe terenurile deținute.