Se dă startul FITIC 8.0
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa Blue Theatre, ediţia a 8-a își deschide porțile vineri, 25 august.
În acest an, organizatorii vă propun o nouă formulă, într-un spațiu nou, ce trebuia să fie redeschis, de mult timp, publicului: Grădina Tomis (fostele Arene) din Parcul Arheologic. Spațiul a fost igienizat și amenajat pentru teatru. FITIC 8.0 începe în data de 25 august şi se încheie în 2 septembrie. Spectacolele vor avea loc pe scena din Grădina Tomis (fostele Arene) din Parcul Arheologic. Intrarea este gratuită!
Pentru deschiderea festivalului, am programat premiera spectacolului „Obiceiuri necurate“, după Tom Smith, produs de Trupa AICI a liceenilor constănțeni îndrăgostiți de teatru, sub coordonarea artistică a actorului Tiberiu Roșu. Acesta va putea fi urmărit vineri, 25 august, de la ora 20.00. Într-o mică mănăstire catolică, niște măicuţe se pregătesc să facă vin, pe care să-l vândă pentru a face rost de bani pentru mănăstire, lucru pe care îl practicau, deja, de câţiva ani şi pe care îl ţineau departe de ochii şi ştiinţa stareţei, ce se împotrivea la tot ce presupunea licoarea diavolului. Sosesc şi nişte ziarişti de investigaţie, Sally şi Paul, ce ajung să se deghizeze pentru a-şi urma planurile şi care îşi au propriile drame. Ritmul piesei creşte odată cu intriga şi punctul culminant, accentuând senzaţia dramatică a întorsăturilor. Înlănţuirea de situaţii tragi-comice, împinse, uneori, până la limita absurdului, creează o poveste ce dezvăluie latura profund umană a celor care se declară supuşi Bisericii pentru tot restul vieţii, având ca finalitate un mesaj cald si optimist.
Tot vineri, 25 august, de la ora 22.00, pe scena FITIC 8.0 urcă Tania Popa. Un text emoționant, al dramaturgului Andreas Petrescu, care prezintă povestea tragi-comică a Aniei, o actriță aspirantă, a cărei viață se împarte între încercarea disperată de a-și face o carieră în teatru și neîmplinirile din viața personală. Un spectacol în regia și cu Tania Popa.
„Tania Popa este o bombă cu ceas. O bombă cu ceas de lux. Nu știi niciodată când va exploda, iar atunci când o face, reacția e puternică, mătură totul în jur. Dar nu cu violență, ci cu sensibilitate. Cu multă căldură. «Figuranta» este un text scris special pentru ea. De cum l-a primit s-a aruncat asupra lui ca un om flămând. L-a desfăcut, s-a îmbrăcat cu el, l-a consumat și, apoi, a devenit al ei. Sunt foarte mulți actori în România. Mulți dintre ei sunt buni. Foarte buni. Tania nu e printre ei. Pentru că Tania este printre cei mai buni. Și aceștia sunt puțini. Cuvintele mele se aud pe scenă prin gura Taniei Popa și așa devin mai frumoase. Cuvintele mele înseamnă ceva, au viață în ele, datorită ei. Pentru că asta știe ea să facă. Să explodeze viață pe scenă“, a declarat Andreas Petrescu.
Mai multe informaţii despre FITIC 8.0, pe site-ul www.fitic.ro ori pe paginile de Facebook și Instagram ale Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa.