Actualitate

Intervenție de urgență pe mare! Navă în pericol de scufundare

Pericolul care pândea o navă cargo încărcată cu cereale și cu opt cetățeni străini la bord a trecut. Ambarcațiunea era la un pas să se scufunde în Marea Neagră, după o înclinare de cel puțin 15 grade spre stînga și în pană de curent. Două nave ale Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare au fost trimise în rada exterioară a portului Constanța pentru a-i acorda asistența necesară. Alte două remorchere au plecat in ajutor.

Alarma pe mare s-a dat după ora prânzului. Nava Phoenix, a Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a plecat cu toată viteza spre rada exterioară a portului Constanța, fiind trimisă de Centrul de Coordonare Maritimă. SOS-ul a venit de la bordul unei ambarcațiuni tip cargo, sub pavilion Vanuatu, aflat în pericol de scufundare.

Nava, cu opt marinari în echipaj, turci și indieni, avea o înclinare de cel puțin 15 grade spre stînga și a rămas in black out, in pană de curent. În apropierea navei in pericol de scufundare, a ajuns și remorcherul Brizo, aparținând ARSVOM, care a așteptat indicațiile autorității navale române pentru a interveni în caz de nevoie. Echipajul a incercat să se alimenteze de la o navă de salvare dar nu a reușit. În acest moment, pericolul a trecut, iar ambarcațiunea a început să se redreseze.

”Nava încărcată cu cereale se află în acest moment în Rada interioară a Portului Constanța și nu mai are probleme de înclinare. Cu toate acestea un remorcher se află în permanență în asistență și o alimentează cu energie electrică. Totodată, Căpitănia Portului Constanța a dispus ca nava să fie însoțită de remorcherele ARSVOM până în momentul în care va ajunge într-o dană de operare unde va putea să își descarce marfa de la bord. Administratia statului de pavilion Vanuatu a informat Autoritatea Navala Romana ca nava este retinuta de către pavilion si va urma o investigatie din partea acestuia si totodata, nava va fi inspectata de catre inspectorii de clasa care se vor asigura ca vor fi remediate toate deficientele identificate. Rezultatul verficărilor va fi ulterior comunicat Autorității Navale Române”, a declarat Irina Pușcașu, purtător de cuvânt Autoritatea Navală Română.

Cargo-ul, vechi de 32 de ani, venea din portul Ismail, încărcat cu 2000 tone de cereale și urma să descarce in portul Constanța.

Related Articles

Back to top button