ActualitateEducație/Cultura

În premieră la Constanța: a fost lansată prima ediție a Săptămânii Gastronomice Dobrogene

Constanța găzduiește, în premieră, prima ediție a Săptămânii Gastronomice Dobrogene, un eveniment dedicat promovării diversității culinare locale și regionale. Programul se desfășoară în perioada 22-29 iunie 2026 și aduce în atenția publicului preparate reprezentative din bucătăria dobrogeană, dar și influențe culinare care definesc identitatea multiculturală a regiunii.

Evenimentul este organizat de Asociația Patronală RESTO Constanța și își propune să transforme gastronomia locală într-o experiență accesibilă pentru constănțeni, turiști și vizitatori.

Pe durata evenimentului, restaurantele, cafenelele, bistro-urile, fast-food-urile și cofetăriile participante vor pune la dispoziția publicului un set meniu format din două preparate reprezentative, la prețul unic de 50 de lei. Oferta este valabilă exclusiv în locațiile participante, în perioada 22-29 iunie.

„Săptămâna Gastronomică Dobrogeană” a fost concepută ca o invitație la descoperire, o oportunitate pentru publicul larg de a încerca restaurante și locații noi, de a experimenta preparate reprezentative și de a redescoperi diversitatea gusturilor din Constanța, din județ și din întreaga regiune Dobrogea.

În cadrul programului, publicul va putea descoperi preparate turcești, grecești, tătărești, dar și georgiene, parte a peisajului culinar dobrogean, considerat unul dintre cele mai diverse și spectaculoase din Europa.

Organizatorii își propun ca, prin acest eveniment, să sprijine restaurantele locale, să stimuleze consumul în sectorul ospitalității și să contribuie la consolidarea identității gastronomice a municipiului Constanța și a regiunii Dobrogea.

Prima ediție debutează cu 16 locații membre RESTO Constanța, urmând ca programul să fie extins în edițiile viitoare, programate pentru toamna acestui an și primăvara anului 2027.

Publicul va putea recunoaște locațiile participante după stickerul RESTO afișat la intrare.

Fiecare locație participantă oferă un set meniu cu două preparate reprezentative, la prețul unic de 50 de lei. Oferta este valabilă exclusiv în locație, pe durata evenimentului, între 22 și 29 iunie 2026.

Constănțenii, turiștii și vizitatorii sunt invitați să descopere gusturile Dobrogei și să se bucure de o experiență culinară autentică, în Constanța, Dobrogea, România.

Related Articles

Back to top button