Administratie

25 de statui și monumente istorice din municipiul Constanța sunt în plin proces de restaurare și punere în valoare

Lucrările sunt efectuate de artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, cu respectarea tehnologiilor specifice, aplicabile în funcție de materialul fiecărui obiectiv – piatră, bronz, alamă sau mozaic – astfel încât să nu fie afectate suprafețele asupra cărora se intervine. 

De la începutul anului s-a intervenit la statuile – Ion Bănescu, Vasile Pârvan și monumentele – „Oameni cu tauri“, „Arcașul“, „Copilul cu broasca“, Farul Genovez, „Aruncătorul de Disc“, „Extaz“ și „Tinerețe“.

Cu foarte mare atenție la detalii, în momentul de față se lucrează la statuile lui Anghel Saligny, Mihai Eminescu și Ovidiu, dar și la Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța, urmând să intervină la cele 2 bazoreliefuri de pe clădirea Sălii Sporturilor.

Totodată, imediat ce vor fi oprite fântânile arteziene, se va interveni și la monumentul „Faun și nimfă“ din parcul Oleg Danovski și la „Pescarii“ de pe faleza Cazino.

Operele de artă au nevoie de preconsolidarea suprafețelor, îndepărtarea sărurilor și a chiturilor necorespunzătoare, retușări cromatice, tencuirea soclurilor, consolidarea suprafețelor sau tratamente de hidrofugare.

Related Articles

Back to top button