Actualitate

Comuna Ciobanu a fost în vizitată de către președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu

„Obiectivul principal al Societății “Drumuri Județene Constanța S.A.” este acela de a asigura drumuri bune și sigure tuturor locuitorilor județului Constanța.  La baza acestui deziderat există un program asumat ce include activități concrete și realizabile, dar poate cel mai important, implică o comunicare permanentă cu reprezentanții UAT-urilor, care nu întârzie să ne racordeze la actualitate și la nevoile stringente ale comunităților locale. Zilele trecute, asupra comunei Ciobanu s-a abătut un adevărat potop. Precipitațiile abundente au afectat drumurile din localitate, făcându-le aproape impracticabile. M-am deplasat astăzi la fața locului, alături de Răzvan Zagon, directorul general al Societății “Drumuri Județene Constanța S.A.”, pentru a analiza situația împreună cu edilul comunei, Tudorel Gurgu, și a veni în sprijinul acestei comunități. Angajații societății au realizat măsurători pentru a stabili necesarul de materiale pentru refacerea străzilor afectate și am primit asigurări din partea conducerii societății, că va interveni operativ și va concentra toate mijloacele necesare pentru a remedia această situație, cât mai curând posibil”, a scris pe pagina de socializare președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.

Related Articles

Back to top button