Actorii păpușari constănțeni, pe scena Festivalului Internațional de teatru pentru publicul tânăr de la Iași
În perioada 08 octombrie – 10 octombrie 2023, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța va participa la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU PENTRU PUBLICUL TÂNĂR de la IAȘI, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din acest oraș. Actorii constănțeni vor prezenta spectacolul „PINOCCHIO”, o adaptare după Carlo Collodi, ce se va juca la Sala Mare, luni 09 octombrie 2023, ora 10.00.
Regia artistică și scenariul sunt semnate de regizorul Ciprian Huțanu care, cu mult profesionalism a creionat, într-o variantă modernă, povestea băiețelului năstrușnic și rebel, cel care este de fapt o marionetă de lemn, cioplită de bătrânul tâmplar Gepetto.
Conceptul scenografic și păpușile spectacolului au fost realizate de Tünde Tomos, secondată ca asistenți de scenografie de către Cătălin Ungureanu și Daniel Pál. Muzica îi aparține compozitorului Călin Ionce. Light design-ul spectacolului a fost realizat de Aurel Palade.
Pinocchio, marioneta năzdrăvană, alături de bunul lui tată, Gepetto dar și de alte personaje, cum ar fi Greierele cel înțelept, Zâna Bună, Mangiafuoco, Vulpoiul, Cotoiul, Balena, clovnii, licuricii, orășenii vă vor purta într-o călătorie plină de imaginație, cu multe peripeții. Astfel, veți afla care sunt consecințele acțiunilor sale nesăbuite, a lenei și lăcomiei. El învață ce înseamnă sacrificiul, aprecierea și recunoștința, iar în final, Zâna Bună îl răsplătește transformându-l pe Pinocchio într-un băiețel adevărat.
În spectacolul adaptat etapei de vârstă 4+, copiii îi vor putea revedea pe actorii: Claudia Brădescu, Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad, Arina Cojocaru, Grațian Prisacariu, Tiberiu Roșu, Cristian Mitescu, Ion Ciolan și Daniel Minciună.