ActualitateAdministratie

Cu un pas mai aproape de energia eoliană offshore, în România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat transmiterea în avizare interministerială a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore.

Adoptarea unei legi care să reglementeze cadrul juridic necesar pentru exploatarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră face parte dintre angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Conform unui raport al Băncii Mondiale, potențialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW.

În actuala variantă a proiectului de lege, cel târziu la finalul lunii iunie 2025, Guvernul va aproba prin hotărâre perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră care pot fi concesionate, ținând cont de restricțiile impuse de protejarea mediului înconjurător. În același termen, Guvernul va aproba prin hotărâre:

  • aspectele procedurale privind concesiunea perimetrelor eoliene offshore;
  • cuantumul redevențelor;
  • schema de ajutor de stat prin care vor fi sprijinite investițiile în energia eoliană offshore.

Astfel, cu respectarea acestui ritm, la finalul anului 2025 se vor finaliza contractele de concesiune cu investitorii interesați. Concesiunea perimetrelor eoliene offshore va fi realizată de către Ministerul Energiei, printr-o procedură de atribuire competitivă, conform prevederilor Codului administrativ.

„Marcăm o nouă promisiune îndeplinită. Crearea unui cadru legal pentru exploatarea energiei eoliene offshore este conformă cu viziunea pe care am anunțat-o încă de la preluarea mandatului: o energie sigură, la un preț corect și curată pentru toți românii. Până la finalul lunii decembrie, ne dorim ca legea energiei eoliene offshore să fie adoptată de Parlament, iar după 2030 să avem pentru prima dată energie eoliană produsă în Marea Neagră în Sistemul Energetic Național. Ieșirea României la Marea Neagră ne oferă un avantaj pe care nu avem voie să îl ignorăm: prin energia eoliană offshore, România își va consolida securitatea energetică și poziția de lider regional. Proiectul lansat astăzi în avizare este perfectibil și suntem în continuare deschiși la punctele de vedere ale societății civile și mediului de afaceri.”, a declarat ministrul Sebastian Burduja. 

 

Related Articles

Back to top button