Cozi de tiruri în port
Este din nou aglomerație în Portul Constanța, iar operatorii par depășiți de numărul mare de tiruri care au ajuns zilele acestea la porțile principalului port românesc de la Marea Neagră. O demonstrează cozile de pe autostrada A4 și, mai apoi, aglomerația de coșmar din interiorul portului. După ce scapă din cozile de pe șosea, șoferii sunt nevoiți să aștepte cu zilele în port. Aproape că nu este operator care să nu aibă la poartă zeci de tiruri în așteptare, fie că vorbim de autocamioane care transportă cereale, fie orice alt tip de marfă.
Imaginile care surprind cozile de tiruri au devenit deja ceva obișnuit în Portul Constanța, mai ales de când a izbucnit războiul în Ucraina. La numărul destul de ridicat de camioane venite din toate colțurile țării, s-au adăugat și cele din Ucraina, autoritățile de acolo, alegând Portul Constanța, după ce propriile porturi la Marea Neagră s-au închis ca urmare a conflictului armat. Iar decând punctul de frontieră de la Isaccea-Orlovka nu mai poate fi nici el folosit, situația s-a agravat și mai mult. Camionele foloseau acea rută, pentru că drumul era mai scurt însă de când pontonul de acostare al bacului a fost bombardat și scufundat, acum șoferii sunt redirecționați către Vama Giurgiulești din județul Galați. În plus, Ucraina este în acestă perioadă în plină campanie de recoltare, astfel că acum cantitățile de cereale exportate sunt din ce în ce mai mari.
Anul trecut Adminstrația Porturilor Maritime a finalizat lucrările de amenajare a unei parcări destinate TIR-urilor. Aceasta este situată în interiorul portului Constanţa, în zona Porţii 9, şi are o suprafaţă de 34.000 metri pătraţi. În mod normal, aceasta ar trebui să determine fluidizarea traficului de camioane şi evitarea aglomerărilor la porţile de acces în port. Însă se pare că este insuficientă, așa că șoferilor nu le rămâne decât să se înarmeze cu multă răbdare atunci când ajung în Portul Constanța.