Volumul de poezii „Bric-à-Brac”, lansat la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează luni, 23 octombrie, ora 18:00, în Aula Bibliotecii, lansarea volumului de poezii „Bric-à-Brac”, semnat de poeta Iulia Mihalcea (Editura Eikon, 2023).
Cartea va fi prezentată de către prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța și de către scriitorul Ovidiu Dunăreanu, redactor-șef al revistei Ex Ponto. Lansarea de carte va fi urmată de un recital de poezie al poetei, în ambianța sonoră a muzicii lui Sebastian Burneci.
„Impresionat mereu de Iulia Mihalcea și pasiunea sa pentru artă, am descoperit în paginile cărții o fereastră către un univers în care realul și artisticul se îmbină în mod armonios. Fie că explorează prin poezie, pictură, teatru sau film, Iulia ne dezvăluie un exercițiu existențial, o căutare continuă a unor noi modalități de exprimare. Atitudinea sa avangardistă și curajul de a se exprima prin diferite forme artistice sunt mărturii ale unei schimbări fundamentale în modul în care percepe lumea. Cu cuvintele, culorile, mișcarea și sunetul, ea își conturează propria descoperire în relația cu universul înconjurător”, a declarat Conf. Univ. Dr. Gh. Caruțiu, Membru UAPR.
Lansarea cărții se va încheia cu o sesiune de autografe pe care le va acorda autoarea, Iulia Mihalcea.