Atenție, șoferi! Semafoarele din intersecția ICIL nu vor funcționa
De marți, 24 octombrie, începând cu ora 08:00 și până pe 27 octombrie, semafoarele din intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu vor fi complet oprite pentru a permite echipelor să intervină.
Geometria intersecției va fi reconfigurată, se vor monta stâlpi de semaforizare suplimentari și corpuri de semaforizare complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite. Această măsură este necesară, conform proiectului de mobilitate urbană, care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu.
Până la repunerea în funcțiune a noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi dirijat de polițiști rutieri.
Autoritățile își cer scuze pentru disconfortul creat și roagă participanții la trafic, dacă au posibilitatea, să evite pentru câteva zile traficul prin această intersecție folosind rute alternative.
În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.