Educație/Cultura
Eveniment LadyPrenor – ACCES LA FINANȚARE, intervalul 2023 – 2024 Seminar dedicat reprezentanților din IMM
Seminarul “ACCES LA FINANȚARE 2023 – 2024”, manifestare din Agendă 2023 a Clubului LadyPrenor, s-a desfășurat, astăzi, 26 octombrie, la CCINA Constanța.
Ruxandra Serescu, Directorul General CCINA Constanța, a vorbit despre provocările afacerilor din regiune, în timp ce Mihaela Belcin, Președinte ASOAF Constanta, a susținut o pledoarie despre acțiunile LadyPrenor – de la obiectiv la concretizare.
Elena Coandă, Președinte Patronatul National al Femeilor de Afaceri din IMM, s-a adresat audienței cu o prezentare edificatoare a programelor ce pot fi accesate în următoarea perioadă de către firmele mici și mijlocii din Regiunea Sud-Est, iar Costin Sorici, Project Management Solutions, a detaliat teme de interes precum: Acțiunea 1.6 – Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.1 – Creșterea competitivității microîntreprinderilor – condiții de eligibilitate și criterii de selecție.
Din partea FNGCIMM, a fost prezentată tema intitulată “Garantarea surselor de finanțare pentru susținerea proiectelor europene”.
Ultima, dar nu mai puțin importantă, intervenție în cadrul seminarului i-a revenit Dianei Cojocaru-Belteu, care a adus în atenție oportunitățle de finanțare prin intermediul Cityinnohub – European Digital Innovation Hub, precum și serviciile pe care firmele pot să le acceseze prin Enterprise Europe Network Constanta.