Lucrările de la Centrul After School din comuna Pantelimon se apropie de final
,,Un obiectiv al comunei nostre începe să prindă contur! Înființarea unui centru After School. Imobilul în care se va implementa proiectul ,,școală după școală” a fost construit în anii 1964-1965 și a funcționat ca sediu de birouri pentru CAP (Cooperativa Agricolă de Producție) până în anul 1991când CAP-urile au fost desființate. Ulterior clădirea a fost predată Primăriei Pantelimon și între anii 2006- 2007, după o renovare sumară, a funcționat ca sediu de Primărie.
După anul 2007, imobilul nu a mai fost folosit, degradându-se.
În anul 2015 s – a hotărât renovarea imobilului, considerat un simbol al localității. S-a găsit sursa de finanatare — PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală, etapa 2014-2020). S – a întocmit DALI, avizele și alte documete solicitate, care au fost înaintate către AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) pentru a fi aprobată finanțarea proiectului.
În anul 2017 s – a semnat contractul de finanțare între Comuna Pantelimon și AFIR.
Între timp au fost demarate procedurile de întocmire și aprobare a proiectului tehnic și a altor documente solicitate de AFIR.
În anul 2019 a fost demarată prima licitație pentru găsirea unei firme care să execute proiectul.
Din păcate, atunci nu s-a prezentat nicio firmă. A fost actualizat devizul general și în luna martie 2020 a fost luată procedura de licitație. Au fost depuse 4 oferte, iar după mai multe ședințe de lucru ale comisiei de evaluare a ofertelor din punct de vedere tehnic și financiar, în luna august 2020, SC Trivium Pontes SRL a fost desemnată câștigătoarea contractului de execuție a lucrărilor. În luna septembrie 2020 a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a imobilului între Primăria Pantelimon și SC Trivium Pontes SRL.
Acum, la sfârșitul anului 2023 lucrările se apropie de final.
Am spus-o mereu: totul se face cu răbdare, consecvență, încredere și implicare!
Încet dar sigur și temeinic centrul comunei începe să arate așa cum ne dorim cu toții: curat, frumos, util și modern,” a anunțat Costel Armășescu, primarul comunei Pantelimon.
Comuna Pantelimon va avea un After School amenajat pe structura unei foste clădiri a CAP – Cooperativa Agricolă de Producție. Valoarea investiției este de 1.434.733 de lei, asigurată de AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), submăsura 7.2.
Centrul va avea o bibliotecă, un birou, o sală de calculatoare, vestiar, grupuri sanitare, șase camere și o sală tehnică. De asemenea, copiii se vor bucura de un spațiu de joacă amenajat în curtea centrului și de un parc.