Schimbări majore în trafic
Atenție, șoferi! În traficul rutier pe bulevardul Tomis, porțiunea de drum cuprinsă între bulevardul Aurel Vlaicu și intrarea în orașul Ovidiu, se vor produce schimbări majore. Începând de miercuri, 22 noiembrie, indicatoarele de informare de la intrarea și ieșirea în oraș spre Ovidiu se relochează. Pe acest sector, autovehiculele vor reduce viteza de deplasare, iar indicatoarele informative se vor muta.
De săptămâna viitoare, mai exact de miercuri, 22 noiembrie, se vor produce schimbări în ceea ce privește traficul rutier. Concret, vorbim despre bulevardul Tomis, porțiunea de drum cuprinsă între bulevardul Aurel Vlaicu și intrarea în orașul Ovidiu. Indicatoarele de informare de la intrarea și ieșirea în oraș spre Ovidiu se vor reloca, iar viteza de deplasare a autovehiculelor pe acest sector al Drumului Național 2A, de la 90 de kilometri pe oră la 50 de kilometri pe oră. Indicatorul informativ de ieșire din municipiul Constanța va fi mutat în dreptul restaurantului din apropierea intrării în orașul Ovidiu, iar cel de intrare în municipiul Constanța va fi relocat la intersecția bulevardului Tomis cu strada Kiev.
Aceste modificări sunt necesare întrucât acest sector de drum a trecut din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Direcția Regională de Drumuri si Poduri Constanta, în administrarea UAT Constanța. Decizia de reducere a vitezei de deplasare a autoturismelor pe acest sector de drum a fost luată ca urmare a reîncadrării acestuia în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
Primăria Municipiului Constanța prin Comisia de circulație, împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și administratorul drumului public au avizat modificarea limitei de viteză a autovehiculelor precum și relocarea indicatoarelor de informare privind intrarea și ieșirea din oraș.
Prin implementarea acestei măsuri se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă și evitarea producerii accidentelor rutiere. În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.