Actualitate

Continuă protestele în instituțiile subordonate Ministerului Muncii! Oamenii anunță greva generală

Le-a ajuns cuțitul la os și nu mai vor să fie subestimați și tratați discriminatoriu, astfel că angajații instituțiilor subordonate Ministerului Muncii au făcut din nou grevă. Au stopat activitatea în semn de protest față de salariile considerate prea mici, în comparație cu ale altor funcționari publici și față de condițiile dificile de lucru, cauzate, în principal, de lipsa de personal. Funcționarii anunță că de luni vor intra în grevă generală. De cealaltă parte, cei care au avut drumuri la instituțiile blocate de proteste spun că nu au nicio vină.

Angajații Caselor de Pensii, AJPIS, AJOFM și ITM sunt nemulţumiţi de condiţiile actuale de muncă, de deficitul de personal, inechităţile salariale şi de neplata orelor suplimentare. Dacă se va ajunge la întreruperea totală a lucrului, activitatea în toate instituţiile din teritoriu subordonate Ministerului Muncii va fi oprită pe termen nelimitat, atrag atenţia reprezentanţii sindicali. Aceștia susțin că Ministerul Muncii nu a avut nici o reacție la solicitările protestatarilor, deși greva generală care se prefigurează ar putea perturba plata pensiilor și a altor drepturi bănești.

”Au rămas aceleași revendicări care din păcate au rămas fără răspuns la acest moment de aceea am luat și hotărârea de a intra în grevă de avertisment pentru două ore la acest moment, urmate de grevă generală din păcate”, a declarat Steliana Brighiu, lider sindicat Casa Județeană de Pensii Constanța 

Salariile celor din Ministerul Muncii sunt aceleași din 2018. Iar la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială nivelul de salarizare este mult sub grila națională. Un angajat de la Constanța are un salariu cu 2000 de lei mai mic decât al celor de la Agenția Națională, susțin funcționarii instituției, care completează lista nemulțumirilor și cu deficitul de personal.

”Avem deficit de personal enorm, se lucrează la avarie. Toate AJPIS-urile funcționează cu jumătate din necesarul de personal. Vă dau un exemplu, la inspectie socială lucrăm 6 oameni ar trebui să fim 20. Noi acoperim 200 de entități cu 6 oameni. Multe prestații care se lucrează și se plătesc cu aceiași oameni”, a declarat Mihaela Șeitan, consilier AJPIS 

De cealaltă parte, cei care au avut drumuri la instituțiile blocate de proteste spun că nu au nicio vină.

”Omul are drumuri de facut, problemele de rezolvat și asteptam”, a declarat o doamnă.

”Ar trebui pensionarii să facă grevă”, a declarat o pensionară.

”Suntem profesioniști, suntem dedicați, suntem oameni. Este timpul să fim tratați cu respect și să fim recunoscuți pentru munca noastră. Ajunge!”, transmit reprezentanții AJOFM Constanța. Aceștia anunță că de luni vor intra în grevă generală, la fel și angajații celorlalte instituții.

Related Articles

Back to top button