Actualitate

Asociația Elevilor din Constanța critică incapacitatea Ministerului Educației de a asigura fonduri suficiente la timp pentru firmele de transport județean!

Pe data de 28 noiembrie, la Senat, a fost organizată o dezbatere pe propunerea legislativă pentru modificarea art. 83 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, care reglementează în mod deficitar și contradictoriu transportul elevilor. La această ședință a participat și președintele Asociației Elevilor din Constanța, Lorena Drăgușin.

În cadrul articolului în cauză, la alin. 2, autoritatea contractantă competentă pentru acordarea fondurilor și, implicit, a gratuității la transport este Ministerul Educației. Totuși, în regulamentul (CE) nr.1370/2007 și în deciziile CJUE, responsabile pentru cele antemenționate sunt Consiliile Județene.

Din această cauză, Ministerul Educației și Consiliile Județene din țară dau vina unele pe altele când sunt trase la răspundere pentru lipsa transportului gratuit în județ. Deficitele bugetare rămân neacoperite și elevii nu mai ajung la școală!

Spre exemplu, în Prahova, de la 1 decembrie nu vor mai fi emise abonamente gratuite pentru elevii navetiști, deoarece “Ministerul Educației nu a deschis creditele bugetare pentru județul Prahova, iar inspectoratul școlar nu are cum să achite facturile aferente transportului elevilor”, se arată într-un comunicat al APTR Muntenia Trans.

Deși problema este evidentă și indisputabilă, iar reprezentanții elevilor au fost vocali în ședință pentru urgentarea aprobării proiectului, acesta a fost amânat. Comisia pentru învățământ a Senatului a declarat că va pune propunerile din nou în discuție după vacanța parlamentară (1 ianuarie – 1 februarie), care nu corespunde cu vacanța școlară de iarnă. Deci, până la momentul următoarei discuții, elevii navetiști vor avea în continuare de suferit!

Solicităm trecerea autorității contractante competente către Consiliile Județene și prioritizarea nevoilor de bază ale elevilor!

Related Articles

Back to top button