Cresc alocațiile copiilor din ianuarie 2024

Peste 3,5 milioane de copii din România vor primi mai mulți bani de la stat. Majorările vor fi aplicate din luna ianuarie 2024, însă nu vă așteptați la minuni. Minorii care au vârsta de până în 2 ani vor primi cu 87 de lei mai mult decât până acum la alocație, iar cei care au între 3 și 18 ani vor primi majorări de 35 de lei. Părinții sunt de părere, însă, că majorarea nu îi ajută prea mult să acopere cheltuielile asociate cu creșterea unui copil.
Copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap au primit până luna aceasta o alocaţie de 631 lei, urmând ca din ianuarie 2024 să primească 718 lei, în timp ce copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani primeau 256 lei, iar de luna viitoare vor primi 291 de lei. Primesc alocaţie în valoare de 291 lei/lună şi tinerii care au peste 18 ani dacă sunt elevi de liceu sau şcoală profesională până la terminarea studiilor, precum şi tinerii cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată. Așadar, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei. Conform OUG 126/2021, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează din 2023 anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei din anul anterior. Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Alocațiile se acordă prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială care aparține de Ministerul Muncii.
Părinții susțin însă că majorarea nu îi ajută prea mult deoarece toate sunt scumpe, mai ales dacă vorbim de rechizitele școlare. Plata alocației poate fi efectuată fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar, oferind astfel părinților mai multe opțiuni.