Actualitate

Circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ciprian Porumbescu

Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.

Astfel, începând cu data de 15 ianuarie, circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ciprian Porumbescu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Unirii spre strada Pescarilor.

Instituirea regimului de sens unic pe această stradă a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor cât și pentru decongestionarea traficului rutier din proximitatea Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”. Prin implementarea acestei măsuri, se va facilita accesul elevilor și cadrelor didactice în unitatea de învățământ, iar trotuarele vor fi eliberate de autovehiculele parcate neregulamentar.

În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

Related Articles

Back to top button