Social/Economic
Octogenar, prins de jandarmi pretinzând unor minore favoruri sexuale
Sâmbătă, 13.01.2023, în jurul orei 14.30, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi județean Constanța, aflată în misiune în zona Gării Constanța, a observat un bărbat care a abordat un grup format din șase fete minore. Deoarece după incident fetele păreau agitate și speriate, jandarmii le-au întrebat ce s-a întâmplat.
Două dintre fete, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, au povestit cum bărbatul a venit spre grupul lor și le-a oferit suma de 100 de lei, cerând în schimb oferirea unor servicii sexuale.
Jandarmii l-au identificat pe bărbatul în cauză, în vârstă de 83 de ani, iar după întocmirea actelor de constatare, acesta a fost predat organelor de poliție pentru continuarea cercetărilor.