Atenție unde depozitați deșeurile voluminoase!
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierul Tomis Plus pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc – în containerul special amplasat pe strada Krakovia. Bena se află lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”. În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.
„Facem apel către constănțeni să contribuie la păstrarea curățeniei în spațiile publice și să predea deșeurile voluminoase în punctele special amenajate”, transmit reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.