Uncategorized

Echipa Liceului Energetic a câștigat premiul I la etapa județeană Constanța „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Constanța a organizat semifinala județeană ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a II a, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național omonim adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor.

În cadrul etapei județene, organizate în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța, au fost premiate cele mai bune planuri de afaceri prezentate de cele 9 echipe formate din 44 de liceeni de la 7 licee constănțene. Anul acesta programul s-a desfășurat în 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată pe 23 mai, la București.

De la începutul anului, 200 de liceeni de la 7 licee din județul Constanța au participat la orele de educație antreprenorială, susținute de  antreprenori voluntari, în cadrul “Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, un parcurs educațional meticulos conceput pentru a-i susține în explorarea vocației și în dezvoltarea competențelor antreprenoriale aplicabile în mediul de afaceri real, și care culminează cu competiția de planuri de afaceri.

Marele premiu al semifinalei a fost adjudecat de elevii Liceului Energetic din Constanța care au avut-o ca profesor coordonator pe Oana Cătălina Bucur, cu proiectul ”GREENTIME”. Proiectul lor presupune producția unui sistem de irigație inovator, dar și accesibil. Pe locul al doilea s-a clasat proiectul numit ”REBRIX”, creat de elevii Liceul Teoretic Ovidius din Constanța care au avut-o ca profesor coordonator pe Liana Gabriela Tas. Ideea lor de afacere constă în vânzarea de seturi LEGO® recondiționate (din piese utilizate).

Locul al treilea a revenit proiectului „LIMONE”, care presupune o cafenea în care vor servi clienților o multitudine de băuturi pe bază de lămâie, limonade cu diferite arome, dulciuri cu lămâie și prima cafea cu infuzie de lămâie.. Proiectul este realizat de altă echipă a Liceului Teoretic Ovidius Constanța împreună cu profesor coordonator Liana Gabriela Tas.

Cele trei echipe finaliste au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei. Mai mult decât atât, călătoria lor spre succes nu se oprește aici. Echipele finaliste vor participa la marea finală din București, unde își vor măsura forțele cu cei mai buni dintre cei buni.

„Raportul publicat de Fondului Monetar de Investiții arată că aproape 40% dintre joburile existente la nivel internațional sunt expuse la inteligența artificială care, conform Goldman Sachs ar putea înlocui până la 300 de milioane de locuri de muncă, până în anul 2030, fenomen care va afecta aproximativ 25% dintre sarcinile de muncă din SUA și Europa și chiar dacă pe noi adulții ne sperie, liceenii din Constanța ne-au demonstrat nu numai că pot ține pasul cu schimbarea, dar o și pot stăpâni.

Temelia acestui proiect este VOCAȚIA și îmi place să cred că este datoria generației noastre să dăm încredere, forță, curaj și mai ales instrumente celor care sunt astăzi în sistemul de învățământ. Antreprenori sau nu, angajați sau angajatori, birocrați, artiști, medici, avocați, jucătorii pieței muncii de mâine își câștigă reperele astăzi, iar direcția trebuie să fie una sustenabilă, pozitivă și mai ales solidă.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială, desfășurat în aproape jumătate de România, este un efort al unei pături sociale, numită generic antreprenori, pe suișul abrupt al curbei recunoștinței, iar eforturile sucursalei CONAF Constanța au demonstrat că suntem reprezentativi, nu doar la nivel național ci și în comunitățile locale, atât de frumos definite cultural”, a declarat Cristina CHIIRAC, președinta CONAF.

Evenimentul a fost moderat de Alexandra Panait și Ciprian Morți. Au participat în calitate de speakeri: Președinta CONAF – Cristina CHIRIAC, Președinta CONAF Sucursala Constanța – Simona NICOLA, Presedintele Consiliului Judetean Constanța –  Mihai LUPU, Inspectorul Școlar General – Sorin MIHAI, Directorul Dezvoltare Sultan România – Aura ÖZBAY, Managerul de dezvoltare Adservio – Lucian ȚIFUI. Proiectele au fost jurizate de: vicepreședinta CONAF și Fondatoarea Kids in Business – Nicoleta MUNTEANU, directorul Sucursalei Constanța al Băncii Transilvania – Cristina IONIȚĂ, fondatorul Beauty One – Olimpiu GALANI, CEO-ul Argo Security – Florența RĂDUCANU. În timpul deliberării juriului, un invitat special le-a dezvăluit liceenilor poveștile lor de succes, vocația și efortul și pasiunea care au stat la baza acestui succes: managera Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța – Daniela VLĂDESCU.

În cea de a doua ediție a „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 15.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din 20 de județe. Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori. Etapele județene au debutat pe 21 martie la Galați, aceasta fiind urmată de cea din Timiș pe 4 aprilie, Brașov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie, Argeș pe 12 aprilie, Alba pe 15 aprilie, Neamț pe 16 aprilie, Satu Mare pe 17 aprilie, Tulcea pe 18 aprilie, București pe 19 aprilie, Prahova pe 22 aprilie, Cluj pe 24 aprilie, Gorj pe 25 aprilie, Iași pe 26 aprilie, Giurgiu pe 10 mai, Dolj pe 13 mai, Arad pe 14 mai. De anul acesta programul a fost preluat și de către Republica Moldova.

Acest program amplu beneficiază de o colaborare exemplară din partea inspectoratelor școlare județene, care își unesc forțele cu societate civilă pentru creșterea oportunităților educaționale și profesionale pentru liceeni. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este susținut integral de companiile românești, care demonstrează astfel o încredere profundă în potențialul și viitorul României. Acest parteneriat între sectorul public, nonguvernamental și cel privat creează un ecosistem favorabil inovării și succesului, evidențiind o comunitate unită în susținerea aspirațiilor tinerilor.

Programul este susținut de Auchan România (Gold partner) și Vodafone Business (Brave partner), Banca Transilvania (Great Partner), Adservio (Partner).

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără susținerea sponsorilor locali: Baque Cafe, Neversea, Royal Flowers by Ursu Veronica.

Parteneri Media: Antena 3 Constanța, Profit TV, AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Observator De Timiș, KLARMEDIA – monitorizare media.

Programul este iniţiat ca urmare a acordului de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

Related Articles

Back to top button