ActualitateEducație/Cultura

Sărbătoarea Așura: între tradiție, post și comemorare

În cea de-a zecea zi a lunii Muharrem din calendarul islamic, musulmanii celebrează sărbătoarea Așura, prilej cu care gospodinele pregătesc tradiționalul Așure. Este un desert preparat din cel puţin nouă feluri de cereale, fructe, arpacaş şi zahăr care, conform tradiţiei, se spune că trebuie împărţit la cel puţin şapte case. De asemenea, se mai spune că este de datoria celor care au sacrificat animal de Qurban Bayram, să împartă şi Aşure.

Respectând tradiția, începând cu ziua de 5 iulie, membrele organizațiilor de femei de la organizațiile locale Medgidia, Valea Dacilor, Constanța, Mangalia, Ciocârlia, Mihail Kogălniceanu, Cobadin ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România au pregătit și au împărțit în comunitate tradiționalul desert.

La sediile organizațiilor UDTTMR, au avut loc activități dedicate sărbătorii Așura, iar membre ale comunităților locale le-au vorbit celor prezenți despre semnificația acestei sărbători, precum și a tradiționalului desert.

Istoricul sărbătorii Așura (care – după cum susţin unii – ar avea în cea mai mare parte conotaţii laice), îşi găseşte începuturile în perioada lui Noe. După potop, toţi cei care se aflau în arca ce ajunsese pe uscat s-au dus în căutarea hranei. Până s-au întors ei, Noe le-a pregătit o gustare din rămăşiţele ce se mai găseau pe arcă. De aici, şi tradiţia preparării desertului Aşura.

Se mai spune, de asemenea, că sărbătoarea Aşura ar avea mai multe semnificaţii şi anume: în această zi au fost iertate păcatele lui Adam sau că este ziua în care s-a născut Moise. Tot în această zi se spune că ar fi fost iertat David sau că în ziua de Aşura Profetul Mahommed a călătorit de la Mecca la Medina.

În istoria religiei islamice, ziua Aşura se regăseşte şi ca zi de doliu, deoarece se comemorează martirizarea la Karbala a nepotului Profetului Mohammed, preaiubitul Hüseyin împreună cu familia şi apropiaţii săi.

În perioada otomană, desertul era pus în vase speciale şi împărţit tuturor. În prezent, de Aşura musulmanii ţin post, fac rugăciuni şi prepară desert pe care îl împart prietenilor, rudelor, vecinilor şi celor nevoiaşi.

Related Articles

Back to top button