Nava-școală ”Mircea”, un nou marș internațional de instruire
Cu un ochi au plâns și cu unul au râs, și-au îmbrățișat părinții și pe toti cei dragi, au primit binecuvântarea lor și s-au aventurat pe mare, la bordul celui mai cunoscut ambasador al României în lume – nava școală Mircea. Aproape 100 de studenți români și străini au plecat în primul lor marș internațional de instrucție, unde se vor pregăti, timp de 43 de zile, pentru o carieră pe mare. În tot acest timp, velierul va acosta în porturi din Grecia, Italia, Franta și Turcia. Bricul Mireca va reveni in Portul Constanta inainte de sarbatoare Sfintei Marii.
Printre lacrimi, dar și în aplauzele familiilor și a prietenilor, nava-școală „Mircea”, mândria Flotei Navale Române, și-a ridicat pânzele și s-a îndepărtat semeață spre noi orizonturi, ducând cu ea visurile, speranțele și idealurile viitorilor marinari. Velierul a plecat din portul militar Constanța, în marșul internațional de instrucție, având la bord 86 de studenți din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
”Este o experienta unica minunata in viata unui marinari. Emotii mari mai ales ca ne despartim de cei dragi. Asteptam sa devenim mai amrinari decat suntem deja„, a declarat o studentă
”Ce cauta o fata pe bric? Pentru a deveni un ofiter adevarat. Avem un rol esential + avem tot ce ne trebuie ne descurcam rolul nostru este sa inchegam relatiile. Emotii? Cu siguranta ne despartim o perioada atat de lunga”, a declarat caporal Andreea Neagu, studentă
”Ma incearca sentimente de bucurie ptr ca este unic sa pleci in astfel de mars. Ma astept la o experinta foarte frumoasa urcam in arborada”, a declarat caporal Andrei Luca, student
De pe tarm, parintii i-au privit cu lacrimi in ochi si speranta ca ii vor putea imbratisa cat mai curand.
”Suntem emotionati si suntem mandri, este o zi minunata si o meserie exceptionala”, a declarat bunica unuia dintre studenți
”Cred ca asta ne este destinul dumnezeu il are scris + cred ca peisajele frumoasa si uniforma ne-a atras si apoi toate activitatile. Este greu si ii doresc mult succes”, a declarat sora unuia dintre studenți
”Lacrimile sunt pentru baiatul meu student. Este prima de genul asta sunt mandra si fericita si inlacrimata si cu mari emotii”, a declarat mama unuia dintre studenți
Alaturi de studentii romani se vor afla și 8 studenți străini de la academii partenere din Bulgaria, Polonia, Turci si Letonia.
”Academia navala din Romania ne ofera experiente noi. Voiajil cu aceasta nava istorica este unic, nu intalnesti asa ceva in alta parte. Cadetii nostri sunt ferici ptr ca nu ar fi putut experimenta asa ceva acasa”, a declarat reprezentant Forțele Navale Letonia”, a declarat reprezentantul Foretele Navale Letonia
Pe durata celor 28 de zile, velierul va acosta în Porturile Pireu, Livorno, Toulon, Palermo și Bodrum. In total 3400 de mile marine vor fi parcurse. Tinerii cadeți prezenți la bordul navei se vor instrui sub supravegherea instructorilor din Academia Navală „Mircea cel Bătrân” de la bordul navei, scopul marșurilor de instrucție fiind acela de a le forma viitorilor ofițeri deprinderile specifice carierei alese.
”E o responsabilitate foarte mare atat ptr mine cat si pentru echipaj. Trebuie sa ne pliem unii pe stilul celuilalt astfel incat activitatile sa fie facute in siguranta si cu respectarea normelor interne si externe”, a declarat cpt. cdor. Silviu Marius Moraru, comandant Nava-Școală “Mircea”
Pe timpul staționării în porturile straine nava-școală „Mircea” va avea și o importantă misiune de reprezentare, velierul fiind declarat oficial, în anul 2019, Ambasador Onorific în Serviciul României, iar în anul 2022 Ambasador al României Sustenabile. Nava scoală Mircea a efectuat de-a lungul timpului marșuri de instructie în Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană și Oceanul Atlantic.