Actualitate

Evenimentul „Cercul verde- social, educativ recreativ” , la Cumpăna

Asociația Greenpact Worldwide este cea care organizează acest tip de evenimente, iar comuna constănțeană Cumpăna a fost gazda mai multor ateliere în cadrul „Cercul verde – social, educativ recreativ”. Astfel că cei mai mici dintre locuitori, dar și cei mai mari s-au putut bucura, timp de două zile de activități educative și recreative, desfășurate într-un spațiu verde. Parcul de pe strada Strajei, din vecinătatea Sălii de Sport „Elena Frâncu”, un spațiu frumos colorat și amenajat le-a făcut cunoștință copiilor și adolescenților cu un mediu activ de cunoaștere, experimentare și creativitate, ce le dezvoltă aptitudini și comportamente pozitive.

În cele două zile de acțiuni și evenimente, organizatorii au pregătit ateliere de creație, pictură, modelaj, jocuri interactive și de mari dimensiuni, competiții sportive, teatru pentru copii, vânătoare de comori și un cinematograf în aer liber. De asemenea, copiii, dar nu numai, s-au putut bucura de jocuri de mari dimensiuni și de o zonă creativă liberă.

Totodată, tot cei mici au avut parte de un atelier de dans și muzică – flash mob, urmat de un concurs, un cross pentru copii.

Evenimentul „Cercul verde – social, educativ recreativ” a continuat cu o seară de cinematograf în aer liber, amenajat în Parcul Verde din Cumpăna. Copiii au urmărit cu bucurie, alături de părinți, un film subtitrat în limba română, încheind astfel ziua într-un mod inedit.

În cele două zile de acțiuni și evenimente, organizatorii au pregătit ateliere de creație, pictură, modelaj, jocuri interactive și de mari dimensiuni, competiții sportive, teatru pentru copii și vânătoare de comori. La finalul programului, toți participanții au primit diplome și medalii.

În cadrul proiectului sprijinit de către Consiliul Județean Constanța au fost implicate 6 localități: Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Navodari, Cumpăna, Agigea și Techirghiol.

Related Articles

Back to top button